Liliana Ghiță Boian  sau retorica iubirii absolute

Volumul „A fost într-o vară…” al scriitoarei Liliana Ghiță Boian este alcătuit din douăsprezece proze scurte, în care abordează sentimentul iubirii la cele mai înalte cote, aspirația către perfecționism, a iubirii ideale și speranța femeii că aceasta se va materializa într-un fapt concret, durabil, o iubire eternă și nu doar într-o noapte de iubire.

Dar în același timp, fiecare poveste devine și o pildă, pentru cine pătrunde în substraturile narațiunii.

            Frazele sunt fluente, descrierea în tablouri clare, picturale, dialogul firesc, informații de cultură, trăiri interioare, sufletești ce declanșează uneori anxietate.

            Exemplific un minunat tablou, un colț de rai, unde „un Adam și o Evă” doresc să-și trăiască veșnicia prin iubire.

            … toți macii se deschiseseră într-un tulburător buchet roșu…Și, tu, iubitule, erai lângă mine în așternuturile roșii ale iubirii.

            Iluzia, speranța către perfecțiune, iubirea ideală visată de ofemeie îndrăgostită, la un moment dat, tărâmul fericirii se prăbușește o dată cu revenirea la realitate, la descoperirea unor sentimente false, specifice ființei umane.

            Dacă celestul se împletește în vraja fantasticului, al basmului idilic și al frumuseții, terestrul reprezintă obiectivitatea, uneori sacră,  a omului cu bunătate și sinceritate, sau, alteori, cu falsitatea și duplicitatea, specifică făpturii umane.

            Prozele doamnei Liliana Ghiță Boian sunt scenete din viața reală, în conexiunea dintre o femeie și un bărbat, transpuse idilic într-o lume a speranțelor, năruite în regatul iluziilor.

            Prin descrieri și detalii plasate cu iscusință la locul potrivit, ca informație pentru cititor, autoarea creează o succesiune de tablouri picturale, ca un decor al desfășurării acțiunii

            Apa curgea liniștită între cele două maluri. Limpede și cu străluciri argintii reflectate în razele soarelui. Câte o minusculă cascadă se rostogolea atunci când șuvoiul de apă trecea peste un obstacol: un trunchi de copac fixat în mâl, o piatră adusă de valuri din amonte, o creangă ruptă din sălciile crescute pe mal.

            Autoarea nu face exces de zel în a obosi cititorul cu descrieri inutile prin care imaginile să devină confuze și aglomerate, ci atât cât este nevoie pentru ca imaginile să curgă fluent, împreună cu acțiunea, ca pe o peliculă de film realizat cu succes!

            Este firesc, ființa umană cade în reverie și contemplă natura, într-o simbioză perfectă!

            … simțurile îi erau amorțite de toropeala zilei de vară. Ochii nu vedeau decât sclipirea apei și urechile nu auzeau decât clipocitul undelor. Aerul se rarefiase, se dilatase în mii de particule insesizabile. Trupul ei încins de soare și de abstinență sexuală îndelungată se desfăta în lumina dimineții de septembrie.

            Scriitoarea reușește câteva artificii minunate, cum ar fi descrierea trupului unei femei prin ochii unui bărbat!

            Abdomenul ușor rotunjit însă nu dizgrațios, sânii suficient de cuceritori, nici mari nici mici, destul să-i cuprinzi în căușul mâinilor și să sorbi din izvorul lor, sărutându-i ușor pe marginea aureolei mamare, discretă și colorată în ocru…

Este firesc, autoarea fiind poetă, nu face nici aici economie de metafore!

            Într-unul din paragrafe, doamna Liliana Ghiță Boian detaliază, cu lux de amănunte, preocuparea femeii de arta machiajului, dar și în asortarea vestimentară, care să-i dea o anume eleganță și senzualitate.

            În general femeia are un complex, acela al singurătății, și pentru a depăși acest obstacol, al introvertirii, simte nevoia să evadeze în societatea cotidiană, să comunice și să socializeze în permanență, să fie admirată, dorită și iubită!

            Afectivul, psihicul și moralitatea lucrează la unison. Bucuria și tristețea par că se consolează reciproc, cu un rol benefic, vindecător pentru suflet și chiar și pentru trup.

            Cele douăsprezece proze scurte reprezintă drama femeii care își caută iubirea ideală, un soț ideal, câteva dintre aceste narațiuni ajungând chiar la limita unor tragedii.

            Pe alocuri autoarea punctează și câteva idei filozofice, prin vocea personajelor sale,  în privința singurătății care de multe ori conduce la depresie. Dar omul singuratic își poate găsi refugiul și liniștea în artă (pictură, grafică, poezie, muzică, lectură etc.)

            Prozele din acest volum, „A fost într-o vară…” au și o încărcătură psihologică. Zbuciumul singurătății prin pierderea partenerului, conduc la tensiuni interioare, tensiuni sufletești pentru care îți trebuie tărie ca să-ți păstrezi echilibrul în societate. Uneori izolarea trebuie dirijată către refugiul în artă care mai atenuează din anxietatea celui îndurerat de eșecul în dragostea visată.

             Adevărul este că tu, ca individ, indiferent de sex, cu cât cauți perfecțiunea, absolutul, cu atât descoperi o lume plină de defecte, chiar și la propria-ți persoană.

            Acțiunile din proza doamnei Liliana Ghiță Boian se petrec de la mare la munte, dar, este și una unde vorbește despre Florența. Cu măiestria cu care stăpânește arta scrisului, autoarea evidențiază Florența istorică și turistică, cu încărcătura culturală specifică metropolelor italiene.

            În concluzie, autoarea evocă drama iubirii neîmplinite, a femeii care nu-și găsește idolul inimii sale.

            Acest volum este nu numai un șir de narațiuni ci și analiză, meditație, psihologie, promovarea artelor în slujba culturii și chiar fresce ale societății românești după 1989.

            Autoarea își „demască”, cu sau fără voia sa, caracterul! Personajele sale leagă prietenii cu oameni de cultură și chiar ei au înclinații spre diferite creații, sunt sincere, afective și văd frumosul , pozitivismul și echilibrul în ei..

            …în zona creației a reușit să suporte răutatea oamenilor (…) antipatia și invidia colegilor, vremurile neprielnice, stresul cotidian, refugiindu-se în creație, în artă. Mereu a găsit o altă formă de exprimare a laturii sale artistice, pictura, desenul, grafica, dansul, recitatul…

            Dar cum să disperi când: Dumnezeu a creat atâta frumusețe. Este timpul să încercăm să intrăm în armonie cu El.

            Este o carte minunată pe care o recomand cu căldură pasionaților de lectură!

            M-a impresionat mesajul autoarei scris pentru cititori pe ultima copertă a cărții:

            Poți să lupți uneori zadarnic pentru împlinirea iubirii, oricât te zbați ea nu se realizează, depășește puterea de înțelegere a celuilalt, nu7 se lasă pătruns de curățenia din sufletul cuiva, ci continuă să trăiască în noroiul propriu, neputând să atingă nicicând infinitul…

            Întâmplător, sau nu, volumul de proză scurtă „A fost într-o vară…” al doamnei Liliana Ghiță Boian, cuprinde douăsprezece proze scurte, exact câte luni are anul!!! Providența!

Ion Nălbitoru