Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și ai Formației Salvamont Vlădeasa, structuri ce funcționează sub autoritatea forului administrativ județean au fost solicitați, la finele săptămânii trecute, să intervină în 17 cazuri de accidentări ori rătăciri. Cinci dintre aceste cazuri au fost predate ambulanțelor.
Cea mai solicitată echipă a fost cea a salvatorilor montani care asigură permanența în Baza Salvamont Beliș, care a salvat opt persoane, majoritatea de pe pârtia de schi din zonă. Un accidentat a fost predat echipajului SMURD.
Șapte cazuri au fost gestionate de salvamontiștii de pe Muntele Băișorii, trei dintre acestea fiind predate ambulanțelor. În zona Vlădeasa au fost doi accidentați din care unul a necesitat transportul la spital cu ambulanța.
Sfaturi de la salvamontiști
Având în vedere că majoritatea accidentărilor din sezonul de iarnă se petrec pe pârtii, vă reamintim care sunt recomandările Salvamont în cazul în care sunteți martorii unui accident petrecut pe un domeniu schiabil:
Nu intrați în panică.
Protejați victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate în X la 4-5 metri în amonte.
Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelați telefonic SNUAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și în lipsa pulsului sau respirației începeți manevrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
Discutați cu victima și observați dacă este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
Protejați termic persoana accidentată, discutați permanent cu ea, urmăriți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.
Nu uitați, echipele Salvamont, sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

