S-a supărat că nu a primit ”jucăria” Președintele Donald J. Trump i-a scris o scrisoare halucinantă prim-ministrului norvegian Jonas Gahr Store prin care a invocat decizia Comitetului Nobel de a nu-i acorda Premiul pentru Pace drept principalul motiv pentru care dorește să achiziționeze Groenlanda de la Danemarca. Potrivit PBS News, personalul Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite a transmis scrisoarea mai multor ambasadori europeni la Washington.
„Având în vedere că țara dumneavoastră a decis să nu-mi acorde Premiul Nobel pentru Pace pentru că am oprit 8 războaie, nu mai simt obligația să mă gândesc exclusiv la pace”, spune Trump în scrisoarea obținută de PBS. „Deși va fi întotdeauna predominantă, acum mă pot gândi la ceea ce este bine și potrivit pentru Statele Unite ale Americii”.
„Lumea nu este sigură decât dacă avem control complet și total asupra Groenlandei”, a adăugat președintele SUA.
Trump a lansat și un atac la adresa NATO și a pus la îndoială drepturile regatului danez asupra Groenlandei.
„Danemarca nu poate să protejeze teritoriul de Rusia și de China, și de ce au drepturi asupra lui? Nu există documente scrise, doar că o barcă a ajuns acolo sute de ani. Și bărcile noastre au acostat acolo. Am făcut mai multe pentru NATO decât orice altă persoană de la fondarea alianței, iar acum NATO ar trebui să facă ceva pentru SUA” a scris liderul de la Casa Albă.
În ciuda a ce spune Trump, există documente. SUA au confirmat suveranitatea daneză a Groenlandei prin tratatul prin care Danemarca a vândut americanilor ceea ce acum se cheamă Insulele Virgine Americane.
I have made maybe twenty international TV interviews in front of this painting in our parlament now.
Ironically, these men sold the Virgin Islands to the USA in 1917 in return for the USA recognising full Danish control over Greenland.
Honouring your contracts is important. pic.twitter.com/pLSbKdU0DX
— Rasmus Jarlov (@RasmusJarlov) January 16, 2026
Premiul Nobel pentru Pace nu este decis de guvernul norvegian, ci este acordat de un comitet independent.
„În ceea ce privește Premiul Nobel pentru Pace, i-am explicat de mai multe ori clar lui Trump ceea ce este bine cunoscut, și anume că este un Comitet Nobel independent, și nu guvernul norvegian, cel care acordă premiul”, a spus Store într-o declarație trimisă către Bloomberg.
Norvegia a reacționat săptămâna trecută, după ce laureata Premiului Nobel pentru Pace, María Corina Machado, i-a înmânat medalia lui Trump, care a râvnit mult timp la acest premiu. Trump, care susține că merită premiul pentru pace pentru că a rezolvat numeroase războaie în timpul celui de-al doilea mandat, a acceptat medalia din partea liderului opoziției venezuelene la o întâlnire la Casa Albă.
„Premiul Nobel și laureatul sunt inseparabili”, a declarat Comitetul Nobel din Norvegia într-un comunicat. „Chiar dacă medalia sau diploma ajunge ulterior în posesia altcuiva, acest lucru nu schimbă cine a primit Premiul Nobel pentru Pace”.
Într-o postare separată pe rețelele de socializare, comitetul Nobel a declarat că „un premiu nu poate fi, prin urmare, transmis sau distribuit ulterior, nici măcar simbolic”.
President Donald J. Trump has penned a deranged letter to Norwegian Prime Minister Jonas Gahr Støre, citing the Nobel Committee’s decision to not award him the Nobel Peace Prize as the primary reason for him wanting to acquire Greenland from Denmark. According to PBS News, staff…
— OSINTdefender (@sentdefender) January 19, 2026
Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Trump, scrisoare furioasă către premierul Norvegiei: Groenlanda ține loc de Nobelul pentru Pace pe care nu l-a primit
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

