Distribuie articolul

Sub semnul generos al primăverii spirituale și al efervescenței culturale specifice lunii florilor, miercuri, 27 mai, ora 17:00, în eleganta Sală a Armelor din cadrul Cercul Militar Cluj, se desfășoară o nouă ședință a Cenaclului literar „Artur Silvestri”, organizată de Liga Scriitorilor, având ca temă centrală sugestivul titlu: „Luna Mai – pastelul anului”.

Manifestarea culturală, coordonată de scriitoarea și profesoara Antonia Bodea, se dorește a fi un moment de înaltă ținută intelectuală și artistică, dedicat atât reflecției asupra literaturii contemporane, cât și evocării unor personalități marcante ale culturii românești.

Deschiderea solemnă a ședinței va fi marcată de audierea Imnului Ligii Scriitorilor, moment simbolic ce reafirmă unitatea spirituală a creatorilor de literatură și respectul pentru valorile culturale autentice. În continuare, președintele național al Ligii Scriitorilor, scriitorul Al. Florin Țene, va realiza o analiză a activităților desfășurate de filialele organizației, subliniind rolul acestora în promovarea literaturii și a dialogului cultural contemporan.

Dimensiunea publicistică a întâlnirii va fi susținută de prezentarea celui mai recent număr al revistei „Agora Literară”, realizată de redactorul-șef, scriitorul Iulian Patca. Totodată, scriitorul Vasile Dan Marchiș va aduce în atenția participanților noua ediție a revistei internaționale „Sintagme Codrene”, publicație care contribuie constant la consolidarea dialogului literar dintre spațiile culturale românești și europene.

Un moment aparte al reuniunii îl constituie medalionul literar intitulat „O viață în slujba Omului și Culturii – dr. Mihai Ganea”, în cadrul căruia scriitorul Mihai Ganea își va prezenta cele mai recente volume, evocând experiențe de viață și reflecții asupra condiției umane și culturale. În același spirit al valorizării creației contemporane, secretarul general al Ligii Scriitorilor, Gavril Moisa, va prezenta noile sale apariții editoriale.

Evenimentul va continua cu prezentarea celor douăsprezece volume publicate de scriitorul maramureșean Grigore Ciocan, asupra cărora va susține o intervenție critică și analitică scriitorul Vasile Bele, evidențiind contribuția autorului la literatura contemporană și la păstrarea specificului spiritual al Maramureșului.

Urmează ” Medalion liric-Daniela Vasiloschi”.

În cadrul rubricii permanente „Memoria calendarului”, scriitoarea Luci Elena Locusteanu va evoca personalități ale literaturii române născute în luna mai, reafirmând importanța memoriei culturale în consolidarea identității naționale.

De asemenea, președinta cenaclului, Antonia Bodea, va susține o expunere cu caracter eseistic și filosofic despre „negativismul sublimat” în opera lui Emil Cioran, propunând o interpretare profundă a raportului dintre luciditate, scepticism și condiția existențială în gândirea marelui filosof român.

Prin tematica abordată și prin participarea unor importante nume ale vieții literare contemporane, ședința Cenaclului „Artur Silvestri” se conturează ca un autentic spațiu al dialogului intelectual, al comuniunii spirituale și al reafirmării valorilor culturii române. Manifestarea se va încheia cu dezbateri și intervenții libere pe marginea temelor prezentate, într-o atmosferă de colegialitate și emulație artistică.

Al. Florin Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: