Vatamaniuc, lunetistul de elită din Bucovina care i-a hăituit pe ofițerii sovietici în păduri și le-a râs în față anchetatorilor

Vatamaniuc, lunetistul de elită din Bucovina care i-a hăituit pe ofițerii sovietici în păduri și le-a râs în față anchetatorilor în timpul torturii cu șocuri electrice

Cine a fost:
Gavril vatamaniuc. Un om făcut parcă din stânca munților în care s-a născut. Fost jandarm regal, un muntean robust, călit în condiții de supraviețuire extremă, el a fost unul dintre cei mai eficienți tacticiști ai rezistenței anticomuniste din Bucovina. Când trupele sovietice și noile miliții românești au preluat controlul și au început deportările masive și jafurile din satele nordice, Vatamaniuc a realizat că statul de drept a murit și că singura lege rămasă valabilă este legea armei. A refuzat să se subordoneze, și-a luat muniția, o armă cu lunetă și a intrat în adâncul pădurilor din Obcinele Bucovinei, alăturându-se grupurilor de partizani conduse de frații Macoveiciuc și Vasile Motrescu.

Nu a fost un simplu fugar care stătea ascuns sperând să treacă neobservat. Vatamaniuc a fost un vânător de torționari. Era renumit pentru capacitatea sa de a rezista săptămâni întregi în zăpadă fără să facă focul (pentru a nu fi detectat de fum) și pentru o precizie absolută la tragerile de la distanță. A organizat zeci de ambuscade mortale împotriva patrulelor trupelor de Securitate care veniseră să terorizeze satele pentru cotele agricole. Numele lui stârnea o groază aproape superstițioasă printre ofițerii trimiși să îl captureze.

Anatomia izolării și coborârea în iad:
Timp de mai mulți ani, Securitatea a masat unități întregi de represiune în zonă, încercuind satele și infiltrând informatori, folosind un nivel de forță disproporționat pentru a prinde o mână de oameni. În anul 1955, în urma unei trădări obținute prin șantajul cu moartea al unui localnic, locația exactă a ascunzătorii lui Gavril Vatamaniuc a fost deconspirată. A urmat o desfășurare de forțe masivă. Zeci de ofițeri dotați cu armament greu au înconjurat zona în toiul nopții.

Deși surprins, Vatamaniuc a ripostat cu un foc devastator, încercând să acopere retragerea camarazilor săi. A luptat până când muniția i s-a epuizat și a fost rănit și copleșit fizic de numărul asaltatorilor. A fost arestat, legat în lanțuri groase și transportat sub paza strictă la centrul de interogatorii al Securității din Suceava, o clădire renumită pentru faptele sale de o cruzime extremă.

Dosarul secret al torturii și culisele sacrificiului:
Anchetatorii aveau în față un om pe care îl urau visceral, pentru că le omorâse colegii din trupele de represiune și îi umilise tactic ani la rând. Scopul lor nu era doar să îl ucidă, ci să îl distrugă încet, să îi smulgă fiecare nume al fiecărui țăran care îi dăduse vreo bucată de pâine în munți, pentru a putea extermina baza de sprijin a partizanilor. L-au băgat în camerele de la subsol și au dezlănțuit iadul.

L-au bătut la tălpi cu răngile de oțel până când picioarele i s-au transformat într-o masă de sânge închegat și carne zdrobită. Când au văzut că Gavril nu doar că nu țipă, dar refuză cu încăpățânare să deschidă gura pentru a denunța pe cineva, ofițerii au trecut la tehnici și mai bolnave. L-au legat de un pat de fier și au început să folosească șocuri electrice, atașându-i fire de zonele sensibile ale corpului. Curentul îi provoca contracții musculare atât de violente încât corpul i se ridica în aer, iar mușchii i se rupeau de la tensiune.

Ceea ce a urmat este fix scena care l-a introdus în legenda neagră a Securității. În timpul unei pauze de la șocurile electrice, în timp ce anchetatorii transpirau și gâfâiau de efort, crezând că i-au frânt voința, Vatamaniuc a scuipat sângele din gură, a ridicat privirea spre ei și a început să râdă. Nu un râs de om nebun, ci un râs de dispreț total, tăios, veninos, umilindu-i pe acei ofițeri care aveau nevoie de curent electric pentru a pune la pământ un singur țăran bucovinean. Le-a spus verde în față că sunt incompetenți și lași.

Turbând de furie în fața acestui curaj supranatural, l-au condamnat la moarte, sentință comutată ulterior la muncă silnică pe viață. A fost trimis în lagărele de exterminare, unde a suportat alte torturi, frig și înfometare, lucrând până la epuizare absolută, dar nu a cedat niciodată. A supraviețuit regimului și s-a întors în libertate, trăind o bătrânețe demnă și spunând oricui voia să asculte că libertatea merită fiecare lovitură încasată.

Epilogul:
Când adversarul folosește electroșocuri și bâte de oțel pentru a te face să plângi, iar tu alegi să îi râzi în față, sfidându-i lașitatea direct din mijlocul durerii tale atroce, ai câștigat deja războiul. Gavril Vatamaniuc ne-a lăsat certitudinea că o minte antrenată în libertatea munților nu va putea fi niciodată cu adevărat prizonieră, transformând chiar și camera de tortură într-un piedestal al onoarei.

Napocanews.ro