Fundaşul Gabriel Tamaş a provocat un nou incident violent, de această dată lovindu-l pe Daniel Pancu.După ce în luna mai, fostul jucător de la West Bromwich Albion a spart uşa unui bloc, fiind în stare avansată de ebrietate, de curând, Tamaş s-a luat la bătaie cu colegul său de pahar, Daniel Pancu, care evoluează în liga secundă din România, la Rapid.
Daniel Pancu a lipsit două zile de la antrenamente, iar explicaţia sa pentru faţa tumefiată este una foarte puerilă: „Gabi a vrut să-mi arate cum sar fundaşii englezi la cap”.
Incidentul s-ar fi produs duminică, la un hotel din Bucureşti. Tamaş încearcă să îşi găsească echipă, fiind în tratative cu CFR Cluj. Se pare că fundaşul în vârstă de 30 de ani l-ar fi lovit pe Pancu în figură, cu pumnul, iar acesta a fost transportat la spital.
Gabi Tamaş a pierdut contractul din Anglia, dar şi echipa naţională, după scandalul de la sfârşitul lunii mai, când a spart uşa unui bloc după o noapte de beţie. Problemele sale cu alcoolul sunt tot mai grave.
Sorin Breazu, Sursa Yahoo.com
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

