„Victor sau copiii la putere”, montat de Silviu Purcărete la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol, luni seară, la cea de-a 22-a ediţie a galei premiilor UNITER.
Cel mai bun regizor a fost desemnat László Bocsárdi pentru spectacolul „Hamlet”, montat la Teatrul din Sfântu-Gheorghe. De asemenea, Cornel Răileanu a obţinut premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru Personajul din spectacolul „Ce nemaipomenită aiureală”, jucat la Teatrul Naţional, iar regizorul Mihai Măniuţiu a luat premiul pentru întreaga activitate. Şi distincţia pentru cel mai bun debut: Lucia Mărneanu şi Leta Popescu, pentru spectacolul „Parallel” a ajuns tot la Cluj.
Anul acesta, gala premiilor Uniunii Teatrale din România a avut loc la Palatul Culturii din Târgu-Mureş.
Lista completă a premiilor UNITER 2014:
Premiul pentru cel mai bun spectacol: „Victor sau copiii la putere”, de Roger Vitrac, regia Silviu Purcărete (Teatrul Maghiar de Stat Cluj)
Premiul pentru cea mai bună regie: László Bocsárdi, pentru spectacolul „Hamlet” (Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe)
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Cornel Răileanu, pentru rolul Personajul din spectacolul „Ce nemaipomenită aiureală” (Teatrul Naţional Cluj)
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Alexandra Fasolă, pentru rolul titular din spectacolul „Yentl” (Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti)
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Valer Dellakeza, pentru rolul Tót din spectacolul „Familia Tót” (Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova)
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar: Nicoleta Hâncu, pentru rolul Elmire, soţia lui Orgon, din spectacolul „Tartuffe” (Teatrul Metropolis Bucureşti)
Premiul pentru cea mai bună scenografie: József Bartha, pentru scenografia spectacolului „Hamlet” (Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe)
Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „Ştergarul cu cocoş” şi „Beregata de oţel” – dramatizarea radiofonică şi regia artistică Diana Mihailopol, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV: „Hedda Gabler”, regia artistică Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune
Premiul pentru cel mai bun debut: Lucia Mărneanu şi Leta Popescu, pentru spectacolul „Parallel” (coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, Cluj-Napoca)
Premiul pentru critică teatrală: Mircea Morariu
Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor, Senatul UNITER a acordat următoarele premii:
Premiul de excelenţă – Victor Rebengiuc
Premiul pentru întreaga activitate – scenografie: Anca Pâslaru
Premiul pentru întreaga activitate – regie: Mihai Măniuţiu
Premiul pentru întreaga activitate – actor: Petru Ciubotaru
Premiul pentru întreaga activitate – critică şi istorie teatrală: Zeno Fodor
Premiul pentru întreaga activitate – actriţă: Virginia Itta Marcu
Premiul special pentru contribuţia la redimensionarea într-un discurs contemporan a unei cărţi fundamentale pentru practica şi teoria teatrală: K. S. Stanislavski – „Munca actorului cu sine însuşi” (Raluca Rădulescu)
Premiul special pentru teatru-dans: Andreea Gavriliu şi Ştefan Lupu
Premiul special pentru teatru-document: Geanina Cărbunariu
În cadrul galei au mai fost decernate:
Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2013: „În trafic”, de Alina Nelega
Premiul British Council: Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ArCuB
Premiul special al preşedintelui UNITER: Eusebiu Ştefănescu.
Sursa: Radio Cluj
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

