Propunerea legislativă prin care se dorește impunerea limbii maghiare ca limbă oficială de stat în justiția din România zace de aproape opt luni la Senat, în condițiile în care PSD are o majoritate confortabilă.
Propunerea legislativă, inițiată de parlamentari UDMR, a fost adoptată tacit de Camera Deputaților la sfârșitul lunii octombrie 2013 iar Senatul este camera decizională.
Potrivit formei adoptate de către Camera Deputaților, judecătorii și procurorii care au susținut un examen decunoaștere a unei limbi minoritare pot solicita cu precădere numirea la judecătoriile în raza cărora minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. De asemenea, candidații declarați admiși la examenul de cunoaștere a unei limbi minoritare au prioritate în alegerea posturilor de la judecătoriile în a căror rază minoritatea națională respectivă are o pondere semnificativă. Potrivit art. 5 din legea adoptată de Camera Deputaților, tribunalele și curțile de apel vor fi obligate prin lege să angajeze și cunoscători ai limbii minoritare dacă se află într-o zonă în care o minoritate are o pondere mai mare de 20% din totalul populației.
De asemenea, legea adoptată prevede foarte clar faptul că pentru posturile vacante care necesită cunoașterea limbii unei minorități naționale pot participa doar candidații care au susținut un examen de cunoaștere a limbii minorității. Mai mult, vor putea fi adresate cereri și alte înscrisuri și în limba minorității naționale, costurile ocazionate căzând în sarcina statului, instanțele fiind obligate să angajeze magistrați și personal auxiliar ”într-un număr suficient” pentru a garanta funcționarea instanțelor.
Alte detalii despre proiect aici.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


3 comentarii la “Proiectul bombă care oficializeză Limba Maghiară în justiție, adoptat tacit la Cameră, zace de 8 luni la Senat, deși PSD are majoritate”
eu as veni cu propunerea ca insi din presedintie , guvern si politic sa-si aloce cate o parte -comitat,nu stiu cum aveau baronii, denumirea proprietatii,iar restul sa se dea la unguri-dar la aia cinstiti si patrioti din ungaria,nu la harparetii care reprezinta pe unguro-sacuii din romania.parerea mea ii ca pe langa miile de miliarde furate de politicienii zisi romani cel putin o mie de miliarde ii la grofii care zic ca reprezinta populimea ungro-secuiasca.daca merge treaba tot asa in 20 de ani nu mai exista tara zisa romania-poate rromania cu sefi ,descendentii lui ilici basescu a regilor,imparatilor si acum am inteles ca au si presedinta a tuturor tiganilor.
Tradarea intereselor tarii prin cadouri legislative premergatoare viitorului scrutin!
Dacule dd, nu spui nimic, doar citezi si nici ironia nu reiese; daca esti de partea lui Porky, schimba-ti nickul, nu il meriti, Porky a interzis lb. romana acolo..