Tragedia României pare fără sfârşit. Guvernanţii şi clasa politică oferă zilnic dovezi că sunt marionetele docile a unor puteri străine, care au transformat ţara noastră într-o subcolonie. Noua cireaşă de pe coliva românismului din Ardeal ne-a oferit-o premierul Victor Ponta care a mai făcut o concesie corupţiei de stat, extremismului şi separatismului maghiar din Transilvania, numind-o pe Rozalia Biro, senator de Bihior, în funcţia de vicepremier al guvernului de la Budapesta, pardon…Bucureşti. Kelemen Hunor a nominalizat pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Culturii pe Rozalia Biro, senator de Bihor şi Victor Ponta a acceptat propunerea cu senilitate, de parcă ar fi pe statele de plată ale AVO. Biro Rozalia este cunoscută pentru problemele sale cu justiţia română. Biro Rozalia este cercetată la sesizarea ANI, pentru conflict de interese. În noiembrie 2011, ANI a sesizat atunci procurorii că Rozalia Biro în calitate de viceprimar al municipiului Oradea a semnat un „contract de închiriere a unui imobil, încheiat între Primăria Municipiului Oradea şi Fundaţia PARTIUM – PARTIUM ALAPITVANY (în cadrul căreia doamna BIRO ROZALIA-IBOLYA deţine funcţia de Membru fondator)”. La adresa acesteia au fost emise trei capete de acuzare, dintre care două au fost închise, mai stând în picioare doar conflictul de interese. Dacă interesele maghiarimii şi ale Ungariei o cer Biro Rozalia execută. Nu înţelegem de ce se conformează premierul, încă român, Victor Ponta intereselor Budapestei? Biro Rozalia a mai declarat recent la Cluj, că este încrezătoare că preşedintele Traian Băsescu nu va refuza instalarea ei în funcţie, pe motiv că femeile ministru sunt eficiente în Europa.
Deşi este nominalizată pentru funcţia de vicepremier al României, Biro Rozalia susţine Iniţiativa Cetăţenească, proiect al UDMR prin care se propune autonomia pe criterii etnice, lucru care nu deranjează PSD. Rozalia Biro mai este şi co-actionar la RDS-RCS, o agentură televizată a intereselor ungureşti în Ardeal. Dar cel mai grav lucru este faptul că Rozalia Biro este o activistă a segregaţionismului pe criterii etnice şi adeptă a apartheidului etnic în Transilvania împotriva românilor. Rozalia Biro a devenit un nume cunoscut în politica locală din Bihor în anul 2001, când a fost desemnată viceprimar al municipiului Oradea în locul lui Kappy Istvan. De atunci şi până în 2012, Biro a fost, ca viceprimar, responsabilă cu problemele sociale ale municipalităţii orădene, pledând pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale pentru persoanele cu handicap, pentru respectarea drepturilor minorităţilor de a se adresa şi de a primi de la instituţii răspunsuri la petiţiile în limba maternă, a încurajat înfiinţarea de clase cu predare în limba maghiară în şcolile din judeţul Bihor, iar apoi separarea unităţilor de învăţământ, astfel încât să existe cât mai multe şcoli cu predare exclusiv în limba maghiară, şi înfiinţarea de grădiniţe în care predarea să se facă exclusiv în limba maternă. Victor Ponta şi-a tras prin Biro Rozalia un vicepremier ungur corupt, un promotor pentru segregarea etnică şi apartheid, care va transforma viaţa românilor din Transilvania ca cea a negrilor din Africa de Sud din vrema lui P.W. Botha.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


12 comentarii la “Victor Ponta şi-a tras vicepremier corupt, un promotor pentru segregarea etnică şi apartheid”
http://www.napocanews.ro/2010/06/la-oradea-copiii-unguri-sunt-educati-sa-fie-intoleranti-xenofobi-si-iredentisti.html
http://www.napocanews.ro/2014/07/exclusiv-vezi-cat-de-mult-respecta-unguroaica-biro-rozalia-propusa-pentru-vicepremier-si-ministru-al-culturii-istoria-si-cultura-poporului-roman.html
http://www.napocanews.ro/2014/07/vezi-cum-arata-afisul-electoral-al-lui-biro-rozalia-din-2008-potrivit-site-ului-umoristic-antifa-ro.html
http://www.napocanews.ro/2014/07/vezi-cum-arata-afisul-electoral-al-lui-biro-rozalia-din-2008-potrivit-site-ului-umoristic-antifa-ro.html
Tene a traso pe măsa in sulă.
Ionut, ionut, muta-ti binoclul pe excrocii de pe dambovita. Nu-i stii, nu-i vezi? Poate nu traiesti in realitatea anului 2014?
Domnule Tene,negrii din republica sudafricana au trait, cu tot „aperhaidul”,mai bine decat ceilalti africani „independenti”.Intre urmasii boerilor-burilor olandezi si bastinasii africani au fost si sunt diferente insurmontabile.Cum dracu’ iti permiti sa faci o asemenea comparatie-adica noi suntem zulu si maghiarii afrikaner?Ti-ai taiat craca singur,mosule-nici Jobbik nu ar avea curajul sa faca asemenea afirmatii…PS.Botha a fost omul epocii sale,inclusiv Mandela arecunoscut meritele sale…
ce vreti ma de la tene
atata poate se trage dintr-un neam de plagiatori olteni trimis sa schimbe raportul etnic si sa continue balcanizarea
atat il duce capul a tat poate semidoctu
adevarul supara,ii adevarat ca sunt excroci pe dambovita,dar sa nu uitam ca tot timpul, in conducerea romaniei, au fost si excroci din ardeal-si inca ce excroci,voiniciii mosului
Vai mama cum au sarit bozgorii sa o apere pe curva lui kiss, analabeta de rozi… Cel mai corupt partid din tara e udmr, nu mai faceti aluzii cu dambovita…
Măă piept de drăgășan cu cap oval de dăbulan,
agitator neobosit de spirite falsificate:
Rozika e fațada de paradă impotentă a udemereului neptunist impotent. Blonda stupidă aproape în fiecare zi figurează în ziarul local Bihari Naplo (finanțat de aceeași mutră austriacă ca și Jurnaul Bihorean, cu redacțiile alipite reciPorc la etajul 1), la acțiuni sociale dînsa ‘săraca’ purtînd alte și alte și alte haine la modă. Între timp a pus laba pe niște acțiuni ale tuturor ”segrega-sioniștilor” din munipicsia bihoreană: Alex Mudura (Lotus, bozmeg) ceaușist delegat la nemți, post-kinderist, declarat ”Sándor de-al nostru” de foștii AVO-iști unguri (adică tot frate securist, din poporul ales, hăăă), Tesari RDS-ist, tot din neamul ales, cu povești de mărire inventate (alo daaa, ascultăm, înghețată pe băț, bla-bla-bla). Între timp toți ungurii morți din cimitirul Olosig au fost aruncați într-o groapă comună anonimă ca curcile infectate cu H1N1, numărul ungurilor vii în cei 25 de ani de la imitația de răzmeriță încoace a scăzut de la 40% la aproape 25% , bătrînul Bolojan bolovan a furat lemne din Apuseni (pedepsit de nicuLaie cu titlul ambasador de Cehoslovacia) , fiul său fură Aerul de la toți, ”nem probléma”, Rozi dă din cap aprobator. Vizavi de intrarea principală a Primăriei în singurul Notariat din apropiere, ”cele cinci pizde” nu știu o boabă ungurește, deși toate actele pămînturilor și caselor bătrînelor ”horthyste” înainte de deces, cumpărate de noii veniți, sînt redactate între anii 1849-1918 în limba cartografilor de atunci, în nemțește și ungurește, n-au mai rămas nici trei grame de decență…
DECI: prin falsul interes obștesc, prin indolența și neglijența față de problemele esențiale ale maghiarilor din Oradea, prin lingerea curului tuturor șefilor români sosiți recent în zonă, plin acțiuni sociale de paradă, prin false acțiuni de curaj civic sau etnic de rangul ȘAPTE, ”numita Biro Rozalia merită să fie vicepremier, pentru că prin fapte dar mai ales prin NEFAPTE a devenit un român mai mare ca mulți bătători la gură născuți get-beget români. Bravo Rozika să te f….elicite toți miniștri din palatul ăla gigaloman, să te îmbraci tot așa de frumos la toate concertele din bucală, să te f…ileze toți melomanii dîmbovițeni și de peste oceane!
Fraiere, toate scursurile clujului (kolosvar, daca-ti place) au invadat Capitala, fraiere. De ce n-ti sta la voi, in gaoacea hungarista, mey, deztaratule frustrat?
s-au adunat toti bozzgorii clujului; amusinati, baieti, gustati cu incredere, imbatati-va de duhoare!
Frumos si civilizat ar fi fost ca la Timisoara si la Dalnok (in Covasna) românii şi ungurii sa fi comemorat frateste, in 20 iulie, 500 de ani de la martiriul lui Gheorghe Doja (Dózsa György), conducatorul marelui nostru Razboi Taranesc contra nemeşilor, baronilor, grofilor si mogulilor: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Doja
http://www.executedtoday.com/2008/07/20/1514-gyorgy-dozsa-hungary-romania-translyvania-szekely/
http://mek.oszk.hu/05800/05803/html/
Sau sa compensam simbolic lichidarea Muzeului Literaturii, profitând ca la Bucuresti, lânga Hanul lui Manuc, zid în zid cu celebra Cafenea Veche de pe Covaci, se mai afla cladirea unde a trudit Eminescu la Timpul in 1880-1881 contra coruptiei: http://www.ringincentrulvechi.ro/reportaj/povestea-ferestrei-secrete-a-lui-eminescu-8251
Bucurestenii nu s-au invrednicit de o Camaruta Memoriala pentru Poetul National, macar in interes turistic, ca se cere si la bac. Si ar putea improviza una acuma dnii Oprescu, Manolescu, Basescu, Ponta, Iohannis, MRU si Hunor, ajutati de sponsorii generosi, fiind si an prezidential 2014: http://propinatiu.ro/carti