Distribuie articolul

Două bombardiere strategice ruseşti au efectuat săptămâna trecută exerciţii cu tiruri de rachetă de croazieră asupra unor ţinte din Statele Unite, în cursul unei misiuni care a avut loc în paralel cu Summitul NATO din Ţara Galilor, relatează postul de televiziune Fox News, în pagina electronică.

Bombardierele ruseşti de tip Tu-95 Bear au fost observate zburând în apropiere de Islanda, Groenlanda şi nord-estul Canadei.

Analiza zborului arată ca avioanele au efectuat exerciţii în aşa-numitul „launch box” – punctul optim pentru lansarea rachetelor de croazieră catre ţinte din SUA, au afirmat oficiali americani din domeniul apărării.

Dezvăluirile privind aceste exerciţii intervin după ce generalul rus Iuri Iakubov a cerut săptămâna trecută Moscovei să-şi schimbe doctrina militară şi să introducă atacuri nucleare „preventive” contra Statelor Unite şi NATO.

Generalul Iakubov, un oficial al ministerului Apărării, a declarat că doctrina militară a Rusiei din 2010 ar trebui să fie revizuită şi să califice Statele Unite şi NATO drept inamici, subliniind clar condiţiile pot fi lansate atacuri nucleare „preventive” împotriva lor, potrivit agenţiei Interfax.

De asemenea, Iakubov a subliniat necesitatea de a „sublinia (în doctrină) condiţiile sub care Rusia ar putea efectua atacuri preventive cu rachete strategice”.

Potrivit unor analişti americani, aceste exerciţii cu tiruri de rachete consituie o avertizare a Moscovei la adresa Occidentului, în contextul crizei din Ucraina.

Sursa: Mediafax

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: