Cercetători UBB implicați în proiecte de anvergură, descoperire de excepţie într-un mormânt din Curtea de Argeş

În 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea ,,Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeş. Despre geneza Ţării Româneşti”, susţinută de către şef de lucrări dr. Beatrice Kelemen (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geologie – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe, Cluj-Napoca), CS I dr. Adrian Ioniţă (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti) şi CS I dr. habil. Alexandru Simon (Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Studiere a Populaţiei – Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca).

Evenimentul, găzduit de Sala de Consiliu a Academiei, a fost moderat de Acad. Alexandru Vulpe (preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române)  și  s-a bucurat de o participare deosebită din partea comunității academice și universitare. În urma discuțiilor și comentariilor, cele mai importante concluzii au fost următoarele:

– defunctul din Mormântul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puţin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeş II (biserica de astăzi), ridicată cel devreme pe la 1350, fiind înmormântat în Biserica Argeş I (datând din anii 1230-1260), fiind vorba, cel mai probabil, de unul dintre fiii nenumiţi ai lui Basarab I amintiţi într-un document din 1335;

– nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană;

– mormântul 10 este singurul mormânt neprofanat de la Curtea de Argeş şi rămâne până astăzi singurul mormânt domnesc cu inventar complet;

– istoria defunctului din mormântul 10 se înscrie în coordonatele cruciate (anti-tătare la acea vreme) ale afirmării monarhice, cunoscute atât de Ţara Românească, cât şi de Moldova;

– personajul din mormântul 10 aparţine contextului istoric al acelor Olachi Romani (valahi romani/ români romani) conduşi de către Alexandru fiul lui Basarab spre Papalitatea de la Avignon împotriva intereselor regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei la 1345. Aceşti români erau întinşi din Ţara Românească, în Banat, de-a lungul Munţilor Apuseni până în Maramureş, unde întregeau revolta anti-angevină declanşată de la 1342-1343 de Bogdan (viitorul stăpânitor al Moldovei precum şi extensiile transilvane ale uniunii politice de la Argeş (Oltenia şi Muntenia): Ţara Haţegului şi Ţara Făgăraşului.

Din perspectivă cronologică este cea mai importantă agregare politică românească, documentată şi acceptată în mediul apusean, până la Dacia lui Ştefan cel Mare, generată la 1498 de administraţia veneţiană şi de interesele Casei de Habsburg care – în cadrul formulei regionale Hungaria, Polonia, Dacia et Croatia – a rezistat vreme de peste trei decenii.

Radu Ştefan