Mă minunez cum în ultima vreme justiţia noastră îşi face bine treaba: arestări pe bandă rulantă cu potentaţi ai zilei la televizor în cătuşe, care până mai ieri păreau intangibili, în frunte cu marele combinator şi sforar Viorel Hrebenciuc. DNA şi DIICOT au fani şi se organizează mitinguri de simpatie în stradă cu pancarde „Love DNA!”, ce l-ar face invidios pe Nikolski. Mahări din toate partidele sunt luaţi la rând şi băgaţi în dubă şi după gratii. Şi e doar începutul, numeroşi lideri de partid vor urma să fie săltaţi de mascaţi şi băgaţi după gratii. Se pare că în România, tot românul e supus legii şi asta nu e rău. Dar totuşi, dincolo de clasa noastră politică coruptă există un politician marcant care a reuşit să scape din ghearele justiţiei şi e Uber Alles. Klaus Iohannis a reuşit să fenteze justiţia română, ajungând preşedintele ales al României, cu ajutorul serviciilor secrete, diviziei Facebook din ţară şi a celor 700 de jurnalişti plătiţi de Pro TV şi Mediafax să-l susţină, conform unei anchete DNA în derulare. Acum ar fi interesant să-i redeschidă DIICOT şi DNA lui Iohannis dosarele din anii 90 cu traficul de copii, cu imobilele naţionalizate fraudulos când era inspector general adjunct şi primar al Sibiului şi procurorii să-i calculeze câte meditaţii a dat în calitate de profesor ca să-şi cumpere şapte case. Ghinion! DIICOT şi DNA nu mai pot face aceasta. Klaus Iohannis şi-a rezolvat problema cu Justiţia Română devenind preşedintele ţării şi are imunitate.
Inteligenţa malefică a lui Klaus Iohannis este peste media românului. Tot mai mult cred că Iohannis ca sa să scape de problemele cu Justiţia şi de incompatibilitatea în procesul ANI a candidat la preşedinţia României şi a ieşit cu ajutorul armatei de mercenari plătiţi din presă şi cu Facebook american, care i-a făcut pe români să creadă că un preşedinte de ţară se votează cu un like. Cred că Iohannis ajutat de Curtea Supremă va scăpa de procesul cu ANI. Instanţa supremă a admis, marţi, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate.Decizia a fost luată în cameră de consiliu, de un complet format din trei judecători, care au analizat admisibilitatea în principiu a judecării în recurs a dosarului în care primarul Sibiului şi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a contestat raportul ANI în care se arăta că acesta a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe. Ar fi absurd să se creadă că pe 14 ianuarie 2015 judecătorii vor da un verdict împotriva preşedintelui ales şi validat al României, care ar duce la anularea votului a milioane de români şi riscul aruncării ţării în haos. SUA şi UE nu ar permite o nouă Ucraină la frontierele Rusiei. Aşa că Justiţia va fi nemiloasă cu românii şi cu mănuşi de catifea cu preşedintele ales Klaus Iohannis, care a găsit cea mai ingenioasă metodă de a scăpa de ghearele legii candidând la preşedinţia României. Mai mult, Klaus Iohannis nu şi-a lămurit situaţia jurudică, dacă este şi cetăţean al statului german. Ar fi primul cetăţean străin ajuns preşedinte al României, care poate juca la două capete şi ar jura fidelitate la două ţări, cu acces la dosarele secrete le ţării noastre. Lucru interzis de Constituţia României.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


12 comentarii la “Nimeni nu e mai presus de lege! Nici măcar „cetăţeanul german” Klaus Iohannis”
Dacule, tu nu esti mort de 2000 de ani? Puti a hoit istoric dat cu parfum european
Trebuie sa scapam de Johannis ca sa ne recuperam tara din mainile americanilor si nemtilor care ii fura resursele.
Iohannis n-a descoperit singur nimic ingenios.Vulnerabilitatea lui juridica e o garantie pentru cei care l-au sustinut in campanie.
Adica odata presedinte ajuns la Cotroceni el va fi „generos” cu mafia PNL-PDL si ii va feri de ghilotina SRI-DNA.
Coruptii si infractorii ca Iohannis Klaus trebuie sa plateasca pretul incalcarii legii chiar daca sunt presedinti trecatori ai Romaniei prin frauda
Dacule, tu nu esti mort de 2000 de ani?
Oi fi mort da intre un copil de rus evreu bolshevic si un german aleg germanu.
triburi dacice atestate de Ptolemeu :” Buridavensii și Cotensii și mai jos de ei Albocensii, Potulatensii”
In premiera o sa aflati inclusiv redactia ca aceste denumiri exista si azi in partea de sud a Romaniei.
1. BURIDAVA cetatea BURIDAVENILOR de la numele raului BURDEA (Burdeaua) de langa satele Balaci, Mirosi judetul Teleorman. Numele vine de la “A Z-BURDA”, a fi liber.
2.COTEANA, cetatea COTENILOR de la raul COTMEANA cu acelasi inteles ca si azi, a coti, dar avem si localitatea COTEANA, aproape de paraul COTMEANA.
3. ALBOCENII, ALBOTENI, localitatea ALBOTA langa Pitesti.
4. PITULATENI dela cuvantul dacic PITULATI, si orasul PITESTI .
Ptolemaios le atesta aceste localitati, dar unele un pic deplasate ca pozitie .
5. CUCOIENII si localitatea actuala CUCA dar si COCU, si muntele CUCAIU pe gregeste COCAION ( KOGAION)
6. Avem si SATIDAVA din cuvantul SAT si se pare atestat in zona SATU MARE.
Avem in limba daneza si islandeza adica nord- germana : “Saete” si “Sitia” ca loc de asezare .
Dar si in sanscrita “Sata” ca loc de asezare”. Deci posibil sat si in limba daca cu inteles de “asezare umana”, loc de stationare ca si verbul ” a sta”.
Nu neg influenta limbii latine in formarea ” fosat”, dar acest cuvant exista si in limba daca ca “SAT”
Avem dovada in limba sanscrita “SATA, SATTI” care inseamna “Sitting” si “SIT ” in engleza.
Desi Wikipedia o plaseaza citez ” Setidava is believed to be the place of origin of the tribe Costoboci who were in possession of areas in what is now Poland, as late as ca. 170 AD.” Eu cred ca e vorba doar de zona Satu Mare pana la Tisa.”
7. Muntele RARAU este atestat de Herodot un antic grec cu numele “A RARUS” desi este pozitionat in sudul Romaniei.
A – RARU = fara litera “A” devine RARU adica RARAU.
8. Raul HIERASU in realitate SHIERASU din SHIRU, shiruire de ape, SHIROAIE este raul SIRET,. etc.
9.PRUTUL vine tot de la daci si inseamna PA -RAUTZ cum e si RAUTZUL (river) . adica rau, parau, apa curgatoare si river in engleza. Dacii vorbeau romaneste ca si moldovenii.
10. ARGESENII sunt AR-GETENII adica AR-GETII din cetatea AR-GETIA locuita de GETII , pe malul raului Arges (argintiul).
ARGET inseamna ARGINT in proto-persana .
Iohannis nu a iesit presedinte ca a fost mai bun, ci ca a avut in spate forta celor 700 de jurnalisti platiti Pro TV si Mediafax, Facebook -ul american si serviciile secrete ale lui Base si BND, In concluzie Iohannis l-a avut in spate pe Ion Ilici Iliescu, omul Americii
Deci pe această speţă domnul Johannis trebuie să spună:
– Dacă are cetăţenie germană şi cum a obținut-o, dacă are un angajament luat sau obligații față de statul German;
– Dacă a fost sau este informator sau agent al vreunui serviciu secret al vreunei țări;
– Dacă are cetățenie germană şi eventual obligații față de statul şi cetățenii germani, ce face cu ele acuma ca preşedinte al României?
– Dacă va avea de ales între cetățenia română sau cea germană sau între datoria față de Germania şi cea față de România, ce va alege?
Dar aste decorații, cum cine ți le-au dat?
Dacă tot suntem la capitolul întrebări ar mai trebui să răspundă domnul Johannis, măcar până să depună jurământul la o întrebare pentru a fi totul cusher şi anume pentru ce merite a primit înaltele distincții din partea statului German, al ministrului de interne german.
Continuând cu întrebările, ar putea spune domnul Johannis la ce anume s-a gândit când a spus „ ne-am luat țara înapoi”? La care parte din țară s-a gândit şi în numele cui a vorbit, numele familiei, al partidului, al grupului etnic german, al Germaniei sau al colegilor din PNL?
Tot imediat după alegeri, domnul Johannis a declarat că relaţiile cu Germania vor fi intensificate. Ar putea să ne spună domnul Johannis de ce? Pentru că domnia sa este german? Păi ce facem: dezvoltăm relaţii politice, economice şi diplomatice pe baza afinităţilor sentimentale ale preşedintelui sau pe baza interesului naţional? Al cui preşedinte va fi domnul Johannis până la urmă, al României sau al colegilor de partid, susţinătorilor pe care i-a invitat şi cărora le-a mulţumit când a fost investit ca PREŞEDINTE AL TUTUROR ROMÂNILOR, al colegilor şi prietenilor din FGDR sau al celor din Germania?Şi la această întrebare trebuie să răspundă domnul Johannis, până va depune jurământul.
Ttene ,gresesti mai ,nene,,Pai ,omul D-l Johanis ,a spus clar in tmpul disputelor ,,cu pontacul ca;; este cetatean roman de etnie germana,,,,probabil din cauza ,,logoreei bolnavicioase a lui ponta ,,nu s-a inteles sau nu ai vrut sa intelegi ,,tene,,,ce Dumnezeu ,,,si mai schimba cerneala aia otravita,,,ca numai ,,prostii bolnavicoase ,,scrii ,,sau numai atat stii ????
Oricum pe timpul dacilor adica a noastra a romanilor traiau si germanii si pot spune ca dacii nu s-au batut cu germanii.
Klaus Iohannis
Al V-lea Președinte al României
Klaus Werner Iohannis (scris în germană și Johannis,[1][2] n. 13 iunie 1959, Sibiu) este președintele ales al României în urma alegerilor din noiembrie 2014.
Provenit dintr-o familie de etnici germani (sași) din Transilvania, a fost profesor de fizică și inspector școlar, înainte de a deveni primar al municipiului Sibiu în 2000, funcție în care a fost reales în 2004, 2008 și 2012, de fiecare dată din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. În 2007 Sibiul a deținut statutul de Capitală Culturală Europeană, Iohannis fiind creditat cu meritul de fi modernizat infrastructura și pus în valoare centrul istoric, ceea ce a condus la creșterea afluxului de turiști.
După căderea primului guvern Emil Boc în 2009, Iohannis a fost propus de către Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) pentru funcția de premier, însă președintele Traian Băsescu, reales la alegerile prezidențiale din acest an, a refuzat să-l nominalizeze.
În 2013 Iohannis a devenit membru al PNL, primind funcția de prim-vicepreședinte, iar pe 28 iunie 2014 a devenit președintele partidului. În scurtul său mandat de președinte al partidului, a format o alianță cu Partidul Democrat Liberal (PDL) și a pus bazele unei viitoare fuziuni între cele două partide. Alianța, denumită Alianța Creștin Liberală (ACL), l-a promovat drept candidat la alegerile prezidențiale din 2014, pe care le-a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut 54,43% din voturi, învingându-l pe candidatul PSD, prim-ministrul în funcție Victor Ponta.
Klaus Iohannis își va începe mandatul de președinte al României pe 21 decembrie 2014.[3]
Cuprins [ascunde]
1 Familia și studiile
2 Cariera politică
2.1 Forumul Democrat al Germanilor din România
2.1.1 Primar al Sibiului
2.1.2 Candidat pentru funcția de premier
2.2 Partidul Național Liberal
2.2.1 Candidatura pentru funcția de vicepremier
2.2.2 Președintele partidului
2.3 Alianța Creștin Liberală
2.3.1 Candidat la președinția României
2.4 Președinte al României
3 Publicații
4 Distincții
5 Note
6 Legături externe
Familia și studiile
Klaus Iohannis in 2005
Părinții săi sunt Susanne și Gustav Heinz Johannis, amândoi sași transilvăneni. Aceștia au emigrat în 1992, ca pensionari, din Sibiu în Germania, unde s-au stabilit la Würzburg, în Bavaria.[4] Klaus Iohannis a declarat într-un interviu că familia Iohannis este atestată în Cisnădie din secolul al XVI-lea.[5]
Klaus Iohannis a absolvit în anul 1983 studiile de fizică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. După terminarea facultății a fost mai întâi profesor de fizică la Agnita, apoi la unele școli din Sibiu, iar din 1989 la Liceul Samuel von Brukenthal. În anul 1997 a devenit inspector școlar general adjunct, iar între 1999 și 2000 a fost inspector școlar general al județului Sibiu.
Este căsătorit din 1989 cu Carmen Iohannis, născută pe data de 2 noiembrie 1960, profesoară de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu.[6] Carmen Iohannis, născută Lăzurcă, este descendenta unei familii române unite (greco-catolice) din satul Sântu, aflat în apropiere de Reghin.[7] În perioada de interzicere a Bisericii Române Unite de către autoritățile comuniste, Carmen Iohannis participa la slujbele clandestine oficiate de protopopul Pompeiu Onofreiu în locuința sa din strada Șelarilor, slujbe la care a fost prezent și Klaus Iohannis.[8]
Cariera politică
Forumul Democrat al Germanilor din România
În anul 1990 s-a înscris în Forumul Democrat al Germanilor din România.
Primar al Sibiului
În anul 2000 FDGR a decis să participe cu un candidat propriu la alegerile de primar al municipiului Sibiu și l-a desemnat în această poziție pe Klaus Iohannis. Pe 18 iunie 2000 Klaus Iohannis a fost ales primar, obținând 69,18% din voturile valabil exprimate. Contracandidatul său în al doilea scrutin a fost Ioan Cindrea (PSD).[9]
Klaus Iohannis este primul etnic german în funcția de primar al Sibiului, după Albert Dörr, care a condus orașul în perioada 1940-1945.[10][11]
În timpul primului mandat de primar, între 2000-2004, a lucrat în consiliul municipal cu o majoritate constituită de Partidul Social Democrat.
În anul 2002 Klaus Iohannis a fost ales președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), funcție pe care a deținut-o până în anul 2013.
În anul 2004 a fost reales primar cu 88,7% din voturi, obținând unul dintre cele mai mari scoruri din țară. La alegerile locale din 2008 a obținut un nou mandat de primar, întrunind 83,26% din voturi,[12] iar la alegerile locale din 2012 a fost ales din nou primar cu 77,89% din voturi.
A inițiat numeroase contracte cu investitori străini și a primit multiple sponsorizări pentru proiectele sale de la Uniunea Europeană.[13] În timpul celui de-al doilea mandat de primar, în anul 2007, Sibiul a fost Capitală Europeană a Culturii (împreună cu orașul Luxemburg). La 28 decembrie 2007 președintele Traian Băsescu i-a conferit lui Iohannis Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, cea mai înaltă distincție oferită de statul român.[14]
Candidat pentru funcția de premier
În data de 13 octombrie 2009 Klaus Iohannis a fost propus de PNL pentru funcția de prim-ministru al României după ce guvernul Boc a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură în ziua precedentă. Această propunere a fost susținută și de PSD, PC și UDMR, dar nu și de PDL. Pe data de 14 octombrie, Iohannis a acceptat candidatura, dar a doua zi, președintele Traian Băsescu l-a nominalizat pe Lucian Croitoru pentru funcția de prim-ministru al țării. Traian Băsescu a declarat[15] că nu a refuzat candidatura lui Iohannis, dar este nevoit să numească un prim-ministru din cel mai mare partid din Parlament (PDL la acea vreme).
Opoziția a criticat decizia președintelui țării de a nu-l numi pe Iohannis prim-ministru. Liderul social democrat, Mircea Geoană, l-a acuzat pe Traian Băsescu că încearcă să influențeze alegerile prezidențiale din acel an, avându-le organizate de un guvern care îl susține drept candidat. Liderul național liberal, Crin Antonescu, a declarat că partidul său va refuza orice candidatură în afară de Klaus Iohannis. După nominalizarea lui Lucian Croitoru, Antonescu, el însuși fiind un candidat pentru alegerile prezidențiale, a declarat că îl va numi pe Iohannis prim-ministru dacă ajunge președinte.
În data de 21 octombrie 2009 Parlamentul a adoptat cu peste 252 de voturi o declarație prin care cerea retragerea candidaturii lui Croitoru, și suport pentru Iohannis. Pierzând suportul în Parlament pentru Croitoru, președintele Traian Băsescu l-a numit pe Liviu Negoiță prim-ministru, dar acesta nu a reușit să primească votul de încredere al Parlamentului. În urma acestui vot, guvernul Boc a asigurat interimatul până la alegerile prezidențiale din decembrie.
În turul doi al alegerilor prezidențiale au candidat fostul președinte, Traian Băsescu, și liderul social democrat, Mircea Geoană. PNL și PSD au semnat o înțelegere politică prin care susțineau candidatura lui Iohannis la funcția de prim-ministru al țării în cazul în care Mircea Geoană este ales președinte. Alegerile din 6 decembrie sunt însă câștigate de Traian Băsescu. Pe 7 decembrie, Klaus Iohannis a declarat că parcursul său de posibil premier s-a încheiat. Ulterior, Emil Boc a fost din nou desemnat candidat la funcția de prim-ministru și reînvestit în funcție pe 23 decembrie, cu 275 de voturi pentru și 135 împotrivă.
Partidul Național Liberal
La data de 20 februarie 2013 Klaus Iohannis s-a înscris în PNL la invitația lui Crin Antonescu.[16] O zi mai târziu, noii colegi de partid au votat în unanimitate o derogare de vechime,[17] care să-i permită să candideze la o funcție în conducerea partidului. La congresul extraordinar al PNL din data de 23 februarie 2013, Iohannis a candidat pe lista lui Crin Antonescu și a fost ales prim-vicepreședinte al PNL.
Candidatura pentru funcția de vicepremier
În februarie 2011 PNL, PSD și PC au constituit Uniunea Social-Liberală (USL). În luna mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu ca rezultat al adoptării moțiunii de cenzură propusă de USL, Victor Ponta, liderul PSD, este numit în funcția de prim-ministru al României și pus în fruntea guvernului. În august 2012, UNPR s-a alăturat de asemenea USL.[18]
Până la începutul anului 2014 în USL au izbucnit multiple scandaluri și neînțelegeri atât pe plan local, cât și la nivel județean și național. De asemenea, național-liberalii îi suspectau pe social-democrați că ar încerca să atragă unii miniștri PNL de partea PSD și să își construiască o majoritate în Parlament fără ei. Astfel, PNL a hotărât schimbarea unor miniștri liberali ai guvernului USL, dar și numirea lui Iohannis ca ministru de interne și vicepremier.[19] Liderul PNL și președintele Senatului României, Crin Antonescu, a declarat „este timpul să intrăm la guvernare”, sugerând că, în cei doi ani de guvernare de până atunci, partidul său a avut o influență limitată asupra guvernării.[20] Premierul Victor Ponta nu a fost de acord cu numirea lui Iohannis ca vicepremier.[21] A urmat o serie de neînțelegeri între cele patru partide ale uniunii,[22][23] neînțelegeri ce au început procesul de disoluție al alianței,[24] deși la început premierul Victor Ponta s-a arătat foarte încrezător că USL va rezista.[25] În ciuda declarației premierului, PSD și PNL au continuat să se acuze reciproc pentru ruptura care s-a creat în USL, iar alianța nu mai funcționa nici în Parlament.[26]
Pe 25 februarie 2014 USL s-a rupt oficial. Delegația Permanentă a PNL a votat cu o majoritate covârșitoare retragerea de la guvernare și a cerut demisia premierului Ponta.[27] Premierul a refuzat să-și dea demisia și a susținut că se va prezenta cu un nou guvern, fără miniștrii PNL, în fața Parlamentului.[28] Pe data de 4 martie 2014, liderul PNL, Crin Antonescu, și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului și a cerut încă o dată demisia premierului Ponta, dar acesta a refuzat din nou.[29]Astfel drumul lui Klaus Iohannis spre funcția de vice-prim-ministru ia sfârșit.
Președintele partidului
După eșecul în alegerile din 26 mai 2014 pentru Parlamentul European în care PNL a obținut doar 6 mandate de europarlamentar, Crin Antonescu, Klaus Iohannis și restul conducerii PNL și-au anunțat demisia din fruntea partidului.[30] În urma demisiei președintelui partidului, Biroul Politic Național al PNL a decis conform statutului ca Iohannis, ca fost prim-vicepreședinte, să asigure interimatul funcției eliberate de Antonescu până la alegerea unui nou președinte.[31]
Pe data de 28 iunie 2014 Iohannis a fost ales președinte al PNL. Iohannis a obținut 95% din voturile delegaților la congres (1.334 de voturi), iar contracandidatul său, Ioan Ghișe (144 de voturi).[32]
Iohannis a fost ales candidat al PNL pentru funcția de președinte a țării în alegerile din noiembrie 2014, după ce s-a confruntat în această cursă cu fostul președinte PNL, Crin Antonescu.
Alianța Creștin Liberală
PNL nu a fost singurul partid care a înregistrat un eșec în alegerile din 26 mai 2014 pentru Parlamentul European. PDL a obținut doar 5 mandate de europarlamentar, iar Forța Civică (FC) nici unul. PNL și PDL au hotărât să înceapă un proiect de unificare a dreptei și să se alieze. Klaus Iohannis a condus negocierile cu liderul democrat liberal, Vasile Blaga, în privința unei alianțe politice, iar apoi chiar a unei fuziuni între cele două partide.[33] La negocieri a participat și Mihai Răzvan Ungureanu, președintele FC. În urma negocierilor s-a decis că:
FC va fuziona prin absorbție cu PDL;
PNL și PDL vor participa la alegerile prezidențiale din 2014 sub numele de „Alianța Creștin Liberală” cu un singur candidat care se va alege ulterior de congresul reunit al celor două partide;
PNL și PDL se vor uni prin fuziune în anul următor, cele două partide fiind desființate și creându-se un nou partid cu numele „Partidul Național Liberal”.
Pentru candidatul ACL la prezidențiale, PNL l-a susținut pe Klaus Iohannis, iar PDL pe Cătălin Predoiu.[34] Ambele partide au făcut sondaje de opinie, din fiecare rezultând că Iohannis este candidatul cu cele mai bune șanse. Pe 11 august, la congresul reunit al celor două partide, Iohannis a fost desemnat candidatul ACL pentru alegerile prezidențiale din 2014, iar Cătălin Predoiu candidatul pentru funcția de prim-ministru după alegerile parlamentare din 2016. Vasile Blaga a fost numit șef de campanie pentru candidatura lui Iohannis, el fiind și șeful de campanie al actualului președinte, Traian Băsescu, la alegerile din 2004 și 2009, pe care acesta le-a câștigat.
Candidat la președinția României
Klaus Iohannis la interviul cu Dan Tapalagă
La data de 27 septembrie 2014, Klaus Iohannis și-a lansat candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. Această lansare a avut loc printr-un miting în fața Palatului Victoria (sediul Guvernului României), sub sloganul „România lucrului bine făcut”.[35]
În primul tur de scrutin, pe 2 noiembrie, Klaus Iohannis a strâns un număr de 2.881.406 voturi, reprezentând 30,37% din totalul voturilor exprimate, prezența la vot fiind de 9.723.232 persoane (53.17% din populația cu drept de vot) și existând 14 candidați înscriși în cursă. Astfel, primarul Sibiului s-a clasat pe locul doi, după prim-ministrul Victor Ponta, care a strâns 3.836.093 de voturi, reprezentând 40,44% din totalul voturilor exprimate.
În al doilea tur de scrutin, desfășurat în data de 16 noiembrie 2014, Iohannis a obținut 54,43% din voturi.[36]
Președinte al României
Articol principal: Alegeri prezidențiale în România, 2014.
La alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 Klaus Iohannis l-a învins pe Victor Ponta (PSD), premierul în funcție la acea vreme. Pe 21 noiembrie 2014 Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale.[37] La ceremonia solemnă de validare a participat și președintele în funcție, Traian Băsescu, al cărui mandat se termină pe 21 decembrie 2014.
După ce va depune jurământul, Klaus Iohannis va deveni al cincilea președinte al României. Va fi al treilea președinte de etnie germană din Europa de Est, după Rudolf Schuster (Slovacia) și Ferenc Mádl (Ungaria).
Cristian Tudor Popescu
” Hagi Ponta
După apocalipsa personală de care a avut parte în turul 2, pentru a dobândi revelația și împăcarea cu sine, Victor Ponta a plecat în hagialâc. Nu chiar la Sfântul Mormânt, nici la Mecca, dar cam pe-acolo, prin Orient, la barul Cavalli din Dubai, flancat de Ghiță Gură de Aur, căci dl Sebastian Ghiță chiar varsă aur pe gură când e cazul.
De ce a făcut asta domnul premier și șef al PSD? De ce a plecat un om de stânga în concediu prin cluburi de fițe, când ar fi trebuit să mediteze în singurătate cum a ajuns să fie antipatizat, detestat, chiar urât de atâția simpli cetățeni, mulți apropiați de vârsta lui?
A făcut-o pentru că e un stângist de rit Adrian Năstase, marele său maestru. Vă mai amintiți ce a făcut domnul Năstase după ce pierduse alegerile în 2004? După ce, zic unii, suferise daune fatale de imagine nefiind capabil să facă față întrebării cu privire la vânătoare pusă de subsemnatul?
Domnul Năstase s-a dus taman la vânătoare, la Balc, și a măcelărit 23 de mistreți, că la numărul ăsta nici de a vâna nu mai poate fi vorba. În campania electorală, domnia-sa se sforțase să se dea popular, amicul poporului, pupase zeci de babe, cântase la chitară, îmbrăcase o bundiță cu motive naționale, împărțise pomeni de la buget în stânga și în dreapta. Ce chin fără seamăn pentru un ștab cu ștaif ca dl Năstase, care te înlătură ca pe o scamă de pe mâneca costumului, dându-ți mereu impresia că îi respiri aerul…
Și dacă a văzut că nu destui români i-au cumpărat poza asta trucată, și-a băgat picioarele în el de popor, care nu-l merită, și s-a dus să omoare, nu unul, nu doi, nu trei, ci douăzeci și trei de mistreți, ca o defulare după atâta mimat bunătatea și grija față de om.
Cu Hagi Ponta e la fel. A jucat și el toată campania rolul celui dintre noi, cu noi, pentru noi, iubitor de oameni, pupător de moaște, înfrățit cu amărâții, pomanager de talie, ca și Năstase.
Și când a pățit această nu doar înfrângere, această rușine, care ar fi trebuit să-l facă să nu mai iasă din casă, a răbufnit și el: nu mi-ați înghițit minciunile, mocofanilor? Ce, nu le-am ticluit bine, pe gustul vostru? Atunci, na, ia de-aici Dubai Cavalli, ca să știi ce cred eu despre tine, băi, prostime!
Problema PSD-ului nu e atât că de 10 ani încoace pierde alegerile pentru Cotroceni, cât că n-a înțeles și nu poate înțelege de ce i se întâmplă asta.”
Acum se vede din ce apartenenta politica vine ioohais majoritate PDL,acum voi cei de pe facebook distrugetil prin mijloacele voastre.Toti PDL sau ascuns dupa acest neamt ca sa scape de puscarie,iar guv PONTA sa nu isi poata exercita dreptul de functionare.Basisti acum scot capul la fel ca,hienele sa te pape .nu vati saturat cu basisti care au fost la putere pe timpul lui BASESCU ,cei care a taiat pensii,sa;larii,au inchi spitale,au furat pina ce leau venit boala,.Cetateanul Romin nu este in stare sa vada ce este bun si ce este rau.Nici o data no sa fiim GRECII.JOS PARTIDELE CARE VOR SA ACAPAREZE GUVERNAREA <PDL<PNL<PMP>SI ALTI PRECUM UDMR