Distribuie articolul

MAE s-a confruntat, în 2014, cu o creştere fără precedent a crizelor consulare în care au fost implicaţi cetăţeni români aflaţi în străinătate, cu peste 13.000 de români arestaţi, 400 implicaţi în conflicte de muncă sau victime ale traficului de persoane şi aproape 600 implicaţi în accidente.

Potrivit unei statistici privind gestionarea cazurilor consulare în anul 2014 publicată, luni, de MAE, Departamentul consular s-a confruntat cu o creştere fără precedent a crizelor consulare în care au fost implicaţi cetăţeni români în afara graniţelor ţării.

Astfel, la nivelul statelor membre UE, la sfârşitul anului 2014, numărul cetăţenilor români supuşi unor măsuri privative de libertate, arestaţi preventiv sau aflaţi în executarea unor pedepse cu închisoare la care au fost condamnaţi prin sentinţe definitive, este de 10.220. În total, în întreaga lume, numărul românilor arestaţi este estimat la 13.000.

Principalele delicte pentru care au fost reţinuţi sau arestaţi cetăţenii români, anul trecut, sunt furt, trafic de droguri, prostituţie, fraude bancare şi violenţa domestică.

Italia este ţara pe teritoriul căreia s-au înregistrat cele mai multe cazuri de arestări cu cetăţeni români implicaţi, urmată de Germania, Spania, Austria şi Marea Britanie.

Totodată, numărul de cetăţeni români decedaţi în afara graniţelor ţării, despre a căror situaţie au fost informate, în 2014, misiunile României, este de 1.339, dintre care 40% au fost repatriaţi.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: