Din nou în Moldova dragă: Înaintea prigoanei!

Un prieten din Piatra Neamţ mă întreabă, după postarea pe Facebook: „Din nou în Moldova mea dragă”, dacă sunt moldovean. I-am răspuns că nu, dar îmi face o deosebită plăcere să vizitez Moldova istorică, în care mă încarc spiritual cu energii religioase şi naţionale. E ca un izvor cu apă vie. În fiecare an mă duc în pelerinaje în Moldova ca într-o iniţiere. Amprenta creştină face din Ţara lui Ştefan cel Mare o Patrie a Ortodoxiei, în care simţi că acolo s-a născut veşnicia românească. Drumul de la Lacu Roşu, ultima localitatea din Ardeal, în care inscripţiile româneşti au fost înlocuite cu cele în limba maghiară, treci prin impresionantele Chei ale Bicazului. Drumul a fost reparat şi poţi admira priveliştea montană unică la viteza a doua. Moldova m-a aşteptat aşa cum o ştiu: primitoare şi cu graiul său dulce, în care la orice intersecţie e un indicator care te îmbie să vizitezi o mănăstire medievală. În Moldova am sentimentul ferm că ţara a fost condusă de domnitori români demni şi credincioşi, care zideau mănăstiri şi cetăţi spre slava lui Dumnezeu şi apărarea neamului. Fiind drumul scurt am vizitat doar trei mănăstiri în triunghiul Bicaz – Piatra Neamţ – Poiana Largului. Înainte de partea spirituală am gustat din plăcerea de a te plimba cu vaporaşul „Reşiţa” pe Lacul Bicaz. Frumuseţea sălbatică a lacului parcă era decupată dintr-un film din taigaua canadiană. După emoţia cu vaporaşul pe valurile lacului terasele restaurant postate pe pontoane pe lac te îmbie la masă şi o cafea bună.

Barajul Bicaz trebuia să se numească „Lenin”, dar inginerii au refuzat denumirea sovietică. Dej dorea să se rupă simbolic de sovietici. La temelia barajului au fost excavaţi 1.312.000 metri cubi de stâncă, aproape cât volumul barajului, 1.625.000 metri cubi de beton. Construcţia barajului Bicaz a durat 10 ani (1950 – 1 iulie 1960) odată cu apariţia planului naţional de electrificiare. În ţară era mare nevoie de curent electric, de locuri de muncă pentru oamenii peste care trecuse războiul, şi apoi seceta din 1946. După Bicaz pe partea stângă a şoselei se observă pe o coamă de munte impresionanta Mănăstire Pângăraţi, ctitorie în piatră a domnitorului Alexandru Lăpuşneanu. Mănăstirea a fost reconstruită şi e foarte bine îngrijită, aici se osteneşte şi nevoieşte o obşte de călugări. Prin lucrările de modernizare începute din 1 iunie 1996 se pot vedea plăcut îmbinate cele trei secole: al XV-lea, al XVII-lea şi mai nou al XXI-lea, prin construcţia noii biserici cu o nouă curte şi alei de acces. Din 10 martie 2012 stareţ al mănăstirii este părintele Arhim. Petroniu Marin, un duhovnic apreciat de numeroşi credincioşi şi care ne-a binecuvântat cu căldură invitându-ne să revenim. După Mănăstirea Pângăraţi, la doar 8 kilometri de Piatra Neamţ se află Mănăstirea Bistriţa, o ctitorie a lui Alexandru cel Bun de la 1402, întemeiată de stareţul Nicodim de la Tismana. Aici se găseşte mormântul domnitorului Alexandru cel Bun, mormintele a doi copii a lui Ştefan cel Mare şi cronicorul Grigore Ureche. Tot aici e înmormântat şi un vornic Golescu din Ţara Românească în 1582, dovedind că spiritual cele două ţări româneşti Muntenia şi Moldova erau unite prin ortodoxie.

Mănăstirea Bistriţa ctitorită de Alexandru cel Bun şi refăcută de domnitorul Petru Rareş se aseamănă ca o lacrimă cu Mănăstrea Putna. În anul 1401, domnitorul a primit în dar de la împăratul bizantin Manuel Paleologu doua icoane de mare preţ, făcătoare de minuni. Una din ele este cea a Maicii Domnului cu trei mâini, pomenită anterior. Cealaltă, înfăţişând-o pe Sfânta Ana cu Maica Domnului în brate, a fost aşezată la Mănăstirea Bistriţa, unde a şi rămas nestrămutată până astăzi. Icoana Sfintei Ana de la Bistriţa s-a făcut renumită prin darul ei de a rezolva în mod miraculos până şi cele mai grele probleme pe care credincioşii le-au avut în familie. Mamele lui Ciprian Porumbescu şi George Enescu au rămas însărcinate după ce s-au rugat fierbinte la această icoană. Mi-a plăcut la Mănăstirea Bistriţa de Neamţ starea duhovnicească a călugărilor foarte înaltă şi disciplina canonică. Stareţul Mănăstirii Bistriţa, arhimandrit Luca Diaconu ţine cu o putere duhovnicească severă obştea călugărească pe calea mântuirii, oferind acest exemplu de statornicie mirenilor ce poposesc la mănăstire.

De la Mănăstirea Bistriţa, pe lângă lacul Bicaz, ajungi la Poiana Largului, unde pe stânga, pe un drum forestier reparat ajungi la Mănăstirea Petru Vodă, ctitoria duhovnicului neamului Iustin Pârvu. M-am rugat la mormântul şi în chilia lui Iustin Pârvu să-mi dea putere să trec peste greutăţile ridicate în calea neamului de către o clasă politică controlată din străinătate, care consideră periculoase manifestările patriotice şi ortodoxia. În urma votării recent în Camera Deputaţilor a legii anti-naţionale „Bratosin” -, după numele de cod al turnătorului la securitatea comunisită care a incitat în comisia juridică votarea acestei legi strâmbe, la instigarea unui neo-marxist, fiu de bolşevic venit pe tancul sovietic să instaureze comunsimul în ţara noastră -, mulţi români vor înfunda puşcăriile pentru că gândesc liber şi româneşte. La 25 de ani de la aşa-zisa revoluţie românii au ajuns în parlament la mâna turnătoriilor la securitate şi a fiilor de bolşevici. Nu s-a schimbat nimic, tot comuniştii ne conduc ţara. După ce am salutat cu o închinare imensul Tricolor de la poarta mănăstrii am plecat spre casă în Ardeal. Ştiu că mă voi întoarce în Moldova noastră dragă cât de curând să ne încărcăm de Lumină.

Ionuţ Ţene