Cronica de Film: Martin Luther King, ca o simfonie Gospel

Sa ne reamintim momentul de varf al Premiilor Oscar din acest an: piesa „Glory”, din filmul Selma (2014), care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec origianl, un adevarat manifest politic, creatorii si interpretii lui, John Stephens si Lonnie Lynn, spunand ca soarta negrilor de acum 50 de ani nu s-a schimbat, ca politia impusca si azi negri ca pe vremea lui Martin Luther King! Vezi ce s-a intamplat si recent in South Carolina, cand insusi Obama a venit sa deplanga in stil gospel uciderea celor 9 prieteni ai sai!

Evident ca multi s-au intrebat de ce oare Selma, care evoca o pagina de cotitura din istorie moderna a Americii, nu a luat Best Picture? Filmul ii are ca producatori si pe Brad Pitt si Oprah Winfrey, cunoscuta vedeta de televiziune, care joaca aici un rol de tragediana, ea fiind la baza actrita. Se spune ca Brad si Oprah ar fi mers la Casa Alba si i-au prezentat lui Obama acest film, ca sa-l implice, sa obtina de la el ceea ce trebuie pentru marele Oscar. Dar Obama nu s-a implicat si ar fi spus ca la editia de anul trecut 12 Years of Slave (2013) a meritat Best Picture.

Intr-adevar, filmul lui Steve McQueen are o dramaturgie formidabila, personaje memorabile si tot ce trebuie pentru un film mare. Comparativ, Selma este un manifest politic, o pagina de istorie vie, dureroasa, un documentar chiar, daca ne gandim si la faptul ca marsul de la Selma la Montgonery, focusul central al filmului, este realizat cu imagini de arhiva, ca si ruinele ce-au ramas din casa lui King aruncata in aer, dupa primele proteste organizate de el in Atlanta, pornind de la cazul femeii de culoare care nu a vrut sa cedeze intr-un autobuz locul unui alb.

Viata si personalitatea lui Martin Luther King constituie subiecte pentru zeci de filme. Mai ales asasinarea sa, care a ramas si pana azi neelucidata, ca si aceea a lui John F. Kennedy, presedintele care l-a cunoscut pe King, in timpul cand era stringent urmarit, fiind considerat “cel mai periculos om de culoare al Americii”. JFK i-a acordat tot sprijinul in lupta impotriva discriminării rasiale.

Se stie ca Martin Luther King (scris si MKL) a fost un pastor Baptist nord-american, nascut in 1929 in Atlanta si asasinat pe data de 4 aprilie 1968, in Memphis, Tennessee.

Dar filmul Selma nu se ocupa de asasinarea lui MKL, ci de un moment de varf in activitatera sa, atunci cand a condus marșuri în favoarea dreptului la vot, pentru desegregare rasială și alte drepturi civice elementare pentru cetățenii de culoare nord-americani. Cele mai multe astfel de legi, si anume Civil Rights Act, Voting Rights Act, au fost promulgate sub presedintia lui Lyndon B. Johnson.
In timpul unui mars pentru libertate, datat 28 august, King a rostit unul dintre cele mai memorabile discursuri ale sale, numit I have a dream (Am un vis).

Martin Luther King a fost cel mai tanar laureat al Premiului Nobel  pentru Pace in 1964, obtinut pentru lupta împotriva segregației rasiale si discriminarii rasiale. A depus eforturi in lupta împotriva saraciei, precum si a opririi razboiului din Vietnam.

După moartea sa, i s-a acordat Medalia prezidentiala pentru libertate in 1977 si Medalia de Aur in 2004. In 1986, ziua lui Martin Luther King a fost declarata zi federala in Statele Unite.
Legat de ce vedem in filmul Selma, important e sa stim ca Martin Luther King a devenit, la 25 de ani, pastor la biserica baptista din Dexter Avenue, în Montgomery, Alabama. Si aici a fost influentat profund de cantecele gospel, din textele carora va cita adesea in discursurile sale de mai tarziu. Credinta lui King se sprijinea pe exemplul invataturilor evanghelice, de a-ti iubi aproapele si de a-l iubi pe Dumnezeu inainte de toate. Conceptia sa sociala si politica a avut, asadar, o baza religioasa:

Predica este pentru mine un proces dual. Pe de o parte ma straduiesc sa schimb sufletele tuturor indivizilor pentru ca si societatea sa se modifice. Pe de alta parte trebuie sa modific intreaga societate pentru ca si in sufletul individului sa apara o schimbare.

Faimoase sunt cuvintele rostite in celebrul discurs pomenit mai sus, I have a dream:
Va spun azi, prieteni – chiar daca va trebui sa dam piept cu greutatile de azi si de maine, ca am avut un vis. Este un vis cu radacini adanci in visul american. Am visat ca intr-o zi, aceasta natiune se va ridica si va intelege adevarul cuprins in crezul sau: sustinem ca acesta este evident – toti oamenii se nasc egali. Am visat ca intr-o zi, pe dealurile rosii din Georgia, copiii fostilor sclavi vor sta la aceeasi masa cu copiii fostilor proprietari de sclavi. Am visat ca intr-o zi statul Mississippi insusi, stat in care te gatuie injustitia, stat in care te gatuie oprimarea, sa se transforme intr-o oaza de libertate si justitie. Am visat ca cei patru copii ai mei vor trai intr-o zi in mijlocul unei natiuni in care nu vor mai fi judecati dupa culoarea pielii, ci dupa calitatile lor.

Marsul de protest de la Selma la Montgomery din 1965, cunoscut si sub numele de Duminica Sangeroasa (Bloody Sunday), ca si cele alte doua marsuri de protest care i-au urmat, au constituit apogeul luptei populatiei de culoare din Statele Unite pentru drepturile civile. Selma era unul din orașele principale ale tinutului Dallas din statul Alabama, in care populatia de culoare, in proportie de 57%, era practic lipsita de dreptul de vot. Din 15 000 de locuitori de culoare ce aveau deja varsta legala pentru a putea vota, doar 130 erau inregistrati. In acelasi timp, 80% din populația de culoare a orasului traia sub pragul de saracie, marea majoritate lucrand ca muncitori zilieri in agricultura.

Exista un moment teribil in film, cand personajul interpretat de Oprah – Annie Lee Cooper, erou al drepturilor civile –, vine sa voteze si este respinsa fiindca nu trece de testul scrierii. Miscarea a inceput in 1963 prin inscrierea cetatenilor de culoare pe listele electorale, actiune coordonata de o organizatie locala, Dallas County Voters League (DCVL). In momentul in care autoritătile locale au impus rigide teste de scris si citit, prin presiuni și amenințări, DCVL a cerut sprijinul lui Martin Luther King. Miscarea de protest a debutat oficial in data de 2 ianuarie 1965, atunci cand King s-a adresat participanților la un mare miting organizat în Brown Chapel. Primul mars de protest a avut loc în 7 martie 1965 (Bloody Sunday), având 600 de participanti, pentru a protesta contra excluderii cetatenilor de culoare din cadrul procesului electoral. Manifestantii au fost atacati si dispersati de fortele de politie care au utilizat bastoane si gaze lacrimogene. Al doilea mars (Turnaround Tuesday), cu 2500 de participanti, a avut loc in data de 9 martie 1965. Si de aceasta data protestatarii au fost opriti si intorsi din drum de politie. Marsurile aveau ca destinatie finala cladirea Capitoliului din Montgomery, protestatarii dorind sa discute cu guvernatorul George Wallace despre incalcarea drepturilor civile ale populatiei de culoare.

Interventia brutala a fortelor de politie a fost transmisa de principalele canale de televiziune, multi americani fiind oripilati de violenta cu care a fost reprimata demonstratia pasnica din 7 martie. Fotografia uneia din participante, Amelia Boynton, plina de sange, a aparut pe prima pagina a presei, facand inconjurul lumii. Al treilea mars si ultimul va fi organizat in 16 martie 1965. De data aceasta, pentru a evita orice incident, protestatarii au fost protejati de un impresionant dispozitiv format din 1900 militari ai Garzii Nationale, 2000 de soldati ai U.S. Army, agenti federali si ai FBI. Participantii au marsaluit pe o distanta de 10 mile (16 km) de-a lungul autostrazii Jefferson Davis (US Route 80), sosind in Montgomey pe 24, pentru ca in 25 sa se opreasca în fata Capitoliului. Din cei 8000 de participanti care plecaseră din Selma, doar 300 vor ajunge in Montgomery, majoritatea renuntand pe parcurs. In 25 insa, alti protestatari se vor intoarce cu autobuze sau automobile proprii, astfel ca numarul celor stransi se va ridica la 25 000 de persoane. Aici, Martin Luther King va rosti discursul “How Long, Not Long”. Dupa aceasta, King și multimea din jurul sau se vor indrepta spre intrarea in cladire pentru a inmana o petitie guvernatorului George Wallace. In lipsa acestuia, petitia a fost inmanata unuia din secretari. Cele trei marsuri de protest au avut un serios impact la Washington. Presedintele în exercitiu, Lyndon B. Johnson s-a intalnit cu George Wallace pentru a discuta situatia drepturilor civile ale populatiei de culoare în Alabama. Doua zile mai tarziu, in 15 martie 1965, presedintele avea sa prezinte un proiect de lege in sesiunea comună a Congresului. Legea va fi votata ulterior, devenind Voting Rights Act.

Trebuie retinut din aceasta relatare a evenimentelor rolul imens jucat de mass-media. Cheia reusitei trebuie gasita in transmiterera pe principalele canale TV a reprimarii brutale a demonstratiei pasnice. Aceste imagini au revoltat toata tara si i-au mobilizat si pe multi albi sa se alature demonstrantilor si sa protesteze. Personajul principal al filmului in aceste momente este personajul colectiv, marea masa a demonstrantilor. Dar personajele centrale sunt Martin Luther King (David Oyelowo), sotia sa – Coretta Scott King (Carmen Ejogo) si presedintele Lyndon B. Johnson (Tom Wilkinson), povestea concentrându-se pe relaţia dintre King si Johnson, precum si asupra celor trei incursiuni din segregatul oras Selma (Alabama) catre Montgomery, in 1965, pentru a se obtine sustinerea Miscsrii pentru Drepturi Civile.

Filmul regizoarei de culoare Ava DuVernay (n. 1972) trebuie privit ca un document, ca o pagina de istorie americana careia s-a incercat sa i se dea viata artistica. Dar regizoarrea nu este Oliver Stone sau alt regizor experimentat in filmul politic. De aceea, scenele sunt schematice, totul este prea liniar povestit si cu o evocare tezista. Iar actorii sunt la fel de stersi, de liniari. Nici Tim Roth in George Wallace, guvernarul orasului Montgomery, nu convinge. Apar ca puncte de soc, in roluri secundare sau episodice, multi actori de culoare, precum Cuba Gooding sau Wenzell Washington.

Sigur, cele mai impresionante aparitii sunt in secventele de arhiva ale marsului de la Selma la Montgomery. Ii vedem printre manifestanti pe Harry Belafonte, Sammy Davis Jr. si pe la fel de celebra cantareata si activista Joan Baez. Interesanta este si aparitia celebrei Mahalia Jackson, care a fost prietena cu Martin Luther King si care obisnuia sa-i cante la telefon atunci cand el se afla in momente de mare cumpana. Asa cum se intampla si intr-o secventa din filmul Selma.

Mahalia era cantareata de gospel. Iar contacul cu muzica gospel a fost hotarator pentru cariera lui King. Pe aceasta idee si este construit filmul Selma. Toate predicile lui King poarta o amprenta tipica slujbelor gospel, se desfasoara ca un ritual, cu intrebari si raspunsuri din partea audientei. Este partea cea mai originala a filmului, care arata de unde au luat King si populatia de culoare enorma lor energie. Ea se bazata pe muzica gospel, care are o fantastica legatura cu divinitatea, o putere nemijlocita, as spune. Am avut sansa sa particip la un astfel de ceremonial la celebra Times Square Church din New York. Iar acest tip de cult si de muzica este cu totul specific populatiei afro-americane. De aceea, momentul Martin Luther King, in istoria Americii, poate fi asemuit cu o patetica simfonie Gospel.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York