Simplu: reîntregire!

Ungurii au văzut deja o oportunitate! O șansă istorică, aidoma unei brazde pe pământ peste timp în care să mai sădească o sămânță otrăvită. Pe care doar să aștepte să rodească… Pentru că aceasta este politica pașilor mărunți ai maghiarimii: sădirea semnițelor otrăvite.

De fapt, oportunitatea declanșării unui proces de federalizare, o dată cu Unirea României cu Moldova, au văzut-o de mai mult timp. Și nu au stat degeaba, având partea lor de de contribuție la inventarea steagului Moldovei Mari și fluturarea acestuia ca prezență la tot mai multe acțiuni.

Acum însă, revizioniștii încep să-și proiecteze planurile în spațiul public. Fără teamă, fără rețineri. Ba, chiar cu un soi de sfidare. Și ce poate fi mai provocator decât prezența pe meleagurile noastre a vicepreședintelui Jobbik, individ care a avut interdicție de a intra în România timp de un an, și care, la doar câteva luni de la expirarea interdicției, este aici și ne vorbește de parcă a fi la el acasă. (E drept, o parte de vină o avem și noi! Pentru că, lipsa de logică în aplicarea interdicțiilor de către autoritățile române în cazul unor asemenea personaje mutilate de ură lasă portițe deschise. Și cum altfel când, deși fundamentarea aplicării statutului de indezirabil pentru vicepreședintele Jobbik, Szávay István, a avut la bază riscuri „la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale a României”, individul a primit o interdicție de numai un an, fiind clar că astfel de personaje nu se vindecă de beteșugul mintal nici măcar după o viață, dărămite după numai un an!).

Așadar, pentru revizioniștii maghiari și unguri, Unirea României cu Moldova ar reprezenta o „oportunitate”. O șansă pentru a transforma România într-o FEDERAȚIE, ceea ce le-ar permite enclavizarea ținuturilor la care jinduiesc. A spus-o în cadrul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal, de la Gheorgheni, Harghita, vicepreședintele Jobbik, acest indezirabil cu termen redus, Szávay István: „trebuie să fim pregătiți pentru această mare unire, care trebuie să ducă la o federalizare de un anumit nivel a României”.

Treaba e că, în limba lor sărăcă(că)cioasă, în neghezatul cailor de pustă, cuvintele lor nu pot avea cuprinderea dată de sângele a doi frați. Același sânge, aceeași inimă… Poate și pentru că inima lor este prea împietrită în revizionism pentru a înțelege că UNIREA înseamnă contopirea celor două suflete românești, vremelnic despărțite teritorial.

Și da, îi spunem Unire din dorul de casă! Dar nu mai este o unire. Pentru că Unirea a fost făcută o dată, și este legământul înaintașilor noștri în fața lui Dumnezeu, și nimeni nu ni-l poate dezlega, nu este nici o Re-Unire, ci un proces de Reîntregire.

Desigur, maghiarii de aici, ungurii de dincolo și feluriții venetici de aiurea, chiar dacă ar pricepe, de i-ar ajuta mintea, atâta cât le-a mai rămas din fierberea dată de continua vânare a fantomelor istoriei, tot s-ar face că n-au înțeles! Și e de așteptat ca politica „europeană” a Ungariei (mai ales că radicalii de la Jobbik se văd la putere, la Budapesta, chiar în anul jubileului Unirii noastre) să se concentreze pe lobby-ul prounire a R. Moldova cu România în condițiile „europene” ale unor noi recomandări. Pe strecurarea unei rezoluții UE în care Unirea să cuprindă, în note de subsol, portițele impunerii statutului federativ al statelor care se unesc. Iar în cuprinsul mai larg a noțiunii construcției europene ca Statele Unite ale Europei, maghiarii să strecoare apostila „regională” a unei Românii federale…

De aceea, trebuie ca REÎNTREGIREA să fie făcută de noi și frații noștri! Să nu cerșim Unirea la „înalta poartă” a UE! Mai ales că se vor găsi destui politicieni (cozi de topor, „ghișeftiști” gata să se vândă pentru un pumn de bani dar și personaje șantajabile pe seama anumitor slăbiciuni), gata să meargă cu jalba în proțap la „înalta poarta”.

Va trebui să nu acceptăm nici un rând scris de UE, ca instrument în mâna lobbistilor revizioniști maghiari, în notele de „recomandare”.

Să tratăm Reîntregirea ca pe o nouă clipă astrală a neamului nostru și să nu permităm o manipulare politică. Pentru că acolo unde politica vorbește în locul Națiunii, apar compromisurile de care țara ar putea afla, poate chiar lucruri fatale, mult prea târziu.

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea