Partidul populist și antiimigrație german Alternativa pentru Germania (Alternative für Deutschland, AfD) a anunțat vineri că a depus o plângere împotriva cancelarului Angela Merkel, pe care o acuză de ”trafic de ființe umane” pentru că a deschis porțile Germaniei pentru sute de mii de migranți, relatează AFP și Reuters.
”Dna Merkel încalcă prin politica sa a frontierelor deschise articolul 96 (din codul penal), referitor la traficul de persoane, care prevede pedepse de 5 ani cu închisoarea sau amenzi”, a menționat un purtător de cuvânt al partidului, Christian Lüth, într-un e-mail trimis AFP.
”Sperăm că această plângere va declanșa o anchetă, dar vrem și să trimitem un semnal despre cum dna Merkel încalcă dreptul în vigoare în Germania și în Europa”, susține Lüth. Inițiativa AfD își propune, de asemenea, să-i determine pe ‘”cetățeni să-și pună întrebarea dacă imigrația necontrolată este în interesul lor”. Plângerea a fost trimisă Parchetului din Berlin, mai indică AfD, al cărui vicepreședinte, Alexander Gauland, a declarat pentru presă că ”Angela Merkel a acționat ca un traficant”.
Reacționând la gestul AfD, purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert, citat de Reuters, a afirmat că Germania este un stat de drept și că cetățenii săi sunt liberi să facă orice plângere consideră potrivită.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

