Dragnea a fost declarat președinte al PSD cu unanimitate de voturi. Potrivit rezoluției citite de Florin Iordache, Dragnea a obținut la scrutinul intern, care a avut loc duminica trecută, 442.650 de voturi „pentru” dintre cele 457.764 exprimate de membrii de partid. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost ales la Congresul PSD, preşedinte executiv al partidului, cu aproximativ 2600 de voturi, învingându-l astfel pe contracandidatul său, Constantin Niţă, care a obţinut doar circa 1100 de voturi, potrivit unor surse social-democrate.
Zgonea a obţinut acest rezultat, fiind susţinut public de Liviu Dragnea şi, la intrarea în competiţie, de 40 dintre filialele PSD. Constantin Niţă a mai candidat şi pentru un post de vicepreşedinte, având şanse să obţină votul delegaţilor, având în vedere că, potrivit unor surse social-democrate, Niţă a primit sprijin din partea conducerii centrale a PSD. La Congres au fost prezenţi 4030 de delegaţi, din totalul de 4500. Comisia de numărare a voturilor a finalizat centralizarea rezultatelor pentru funcţia de preşedinte executiv, urmând să înceapă numărarea voturilor pentru funcţiile de vicepreşedinte.
Liviu Dragnea a declarat că solicitarea sa de a-i ridica pe delegaţii la Congresul PSD în picioare pentru un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului şi pentru a cere iertare pentru mineriade nu reprezintă un atac la Ion Iliescu, aflat în sală. „Eu am cerut astăzi (duminică n.r.) iertare României şi românilor pentru faptul că partidul nostru nu a făcut acest gest până acum, acest gest de reculegere şi de a condamna cu ferimitate dicatura comunistă”, a declarat Liviu Dragnea înainte de a-şi exprima votul la Congresul PSD.
Întrebat dacă gestul său are o valoare mai mare pentru că a fost făcut în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu, Dragnea a spus că preşedintele de onoare al PSD nu „poate fi asociat cu dictatura comunistă”. Are o valoare mare pentru că a fost făcut astăzi şi a fost făcut în plenul Congresului şi toţi delegaţii la Congres s-au ridicat în picioare şi au ţinut acel moment de reculegere pe care l-am cerut şi le mulţumesc. Domnul Ion Iliescu nu cred că poate fi asociat cu dictatura comunistă. Domnul Ion Iliescu a fost un disident în regimul trecut”, a arătat Dragnea
De asemenea, întrebat dacă faptul că a vorbit pentru prima oară despre condamnarea mineriadelor reprezintă un atac indirect la adresa lui Ion Iliescu, Dragnea a răspuns: „Nu am avut o declaraţie de atac, dimpotrivă, am avut o altfel de declaraţie, o solicitare, o iertare cerută României şi românilor”, el precizând însă, la insistenţele presei, că PSD nu este responsabil de ceea ce s-a întamplat la mineriade.
Gheorghe Petre
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Liviu Dragnea, validat în unanimitate în funcţia de preşedinte al partidului. Valeriu Zgonea, ales preşedinte executiv”
Votul prin corespondenta cere tandemului Dragnea-Zgonea sa atraga tineretul de la Harvard si creatorii din RO, adica sa investeasca in biblioteci occidentalizate: http://propinatiu.ro/carti
Critica de la dl Iliescu e mai mult a vietii intelectuale sub PSD si vine de la blocajul ca, desi in UE, RO n-are azi Muzeu al Literaturii de sa practice Luminarea Poporului, pe când vecinii estici au functionale, ba chiar in dezv sustenabila: http://www.goslitmuz.ru/
https://www.youtube.com/watch?v=G0DBB3zQHg0&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/channel/UCQmrEEEWhFazB_JIzBQxF_g