Credincioşii clujeni vor avea privilegiul şi bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Cluj-Napoca la începutul lunii noiembrie 2015, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit ANDREI.
Brâul Maicii Domnului va sosi la Cluj în seara zilei de sâmbătă, fiind adus de o delegaţie de la Mănăstirea Kato Xenia, în care este păstrat. El va fi purtat în procesiune duminică, 1 noiembrie 2015, de la ora 930, de la reşedinţa Mitropolitană spre Catedrală de un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei şi va fi depus pentru închinarea credincioşilor la intrarea în Muzeul Mitropoliei Clujului.
Preţioasa relicvă va fi la dispoziţia credincioşilor fără întrerupere până miercuri, 4 noiembrie 2015 ora 1200, fiind asistată permanent de preoţi şi călugări, care îi vor mirui pe închinători, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului.
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului se păstrează în Mănăstirea de maici Kato Xenia din Grecia şi este o foarte preţioasă relicvă a lumii creştine, care ne aminteşte de vieţuirea simplă, dar plină de sfinţenie a Sfintei Fecioare Maria, fiind cinstit cu multă evlavie de credincioşii ortodocşi din întreaga lume.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

