Partidul Noua Dreaptă solicită premierului desemnat Dacian Cioloş să reacţioneze în faţa atentatelor islamiste de la Paris şi să nu accepte cote obligatorii de imigranţi în România.
„Cel puţin doi dintre atacatorii musulmani care au nimicit cu bestialitate peste 130 de vieţi nevinovate la Paris au ajuns ca refugiaţi în capitala Franţei. Noua Dreaptă a avertizat încă din luna iunie că printre aşa zişii refugiaţi se strecoară şi islamişti radicali şi terorişti ai statului islamic. Din păcate atentatele de la Paris ne-au dat dreptate.
Primirea miilor şi zecilor de mii de refugiaţi în România va expune şi ţara noastră unui risc de proporţii ca şi celelalte ţări europene cu un număr mare de imigranţi musulmani. Va fi doar o chestiune de timp până când şi în România se vor număra victimele unei atac terorist.
În acelaşi timp, şi construcţia celei mai mari moschei din Europa în capitala României, cu un centru de studii islamice pentru mii de studenţi musulmani, va deschide ţara noastră invaziei musulmane şi o va plasa în vizorul islamiştilor radicali.
Partidul Noua Dreaptă consideră că siguranţa naţională şi vieţile românilor nu pot fi puse în pericol pentru a mulţumi Uniunea Europeană prin acceptarea cotelor de refugiaţi.
De aceea Partidul Noua Dreaptă organizează un miting de protest împotriva cotelor de refugiaţi şi de solidaritate cu poporul francez în data de 18 noiembrie, ora 19:30 în Piaţa Universităţii, pe treptele TNB. Cu această ocazie vom cere prim-ministrului desemnat Dacian Cioloş să se alăture poziţiei ţărilor vecine Ungaria, Slovacia şi Polonia şi să nu accepte cotele obligatorii de imigranţi musulmani. De asemenea, vom cere abrogarea HG 372/2015 printr-o Ordonanţă de urgenţă prin care terenul în suprafaţă de 11.295 mp din Bucureşti, concesionat pentru construcţia celei mai mari moschei din Europa, să revină în proprietatea Statului Român.
Avertizăm prim-ministrul desemnat Dacian Cioloş că primirea miilor de refugiaţi musulmani încalcă grav Art. 3 din Constituţia României care prevede că ”Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.
Premierul desemnat Dacian Cioloş va fi responsabil pentru orice act de terorism pe teritoriul României, dacă pune cererile Comisiei Europene deasupra Interesul Naţional, siguranţei naţionale şi a Constituţiei României” transmite un comunicat de presă al Partidului Noua Dreaptă.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



12 comentarii la “Noua Dreaptă cheamă la un miting de amploare în Bucureşti împotriva Islamizării”
Aceasta este o marturisire a Dreptei Credinte Crestin Orthodoxe Strabune insa nu politic se rezolva cu pupaturi si miorlaituri la masa spurcaciunii ….ci cu taierea raului de la radacina pentru spurcaciunea care a prins la radacina ca sa se tina pe acest pamint ba chiar se vrea in varful gramezii….
Trebuie scoasa Tara din troaca porcilor a mizeriei cu nume de ue si nato cat mai este timp in al 12 lea si fara un sfert ceas altminteri partasi vom fi pierzarii noaste ca natie si popor pe acest pamint
Ce ti doresc io tie dulce Romanie
Scapa cat mai iute de masonerie
Amin.
Miting criminali contra criminali sau ce?
Iată cu pe valul mare a politicii proaste teoriste stîngiste de mîngîiere a imigranților din UE, împreună cu întețirea vîntului terorist partidele de extremă dreaptă urlă de bucurie, pt că le-a venit în sfîrșirt vremea. Vor face o „curățire” exemplară pe toate nivelele. Vor începe cu minoritățile „teroriste” din scara vecină, pe toate nivelele…
Si cei din Bucuresti daca mergeti la miting sa strigati si Jos masoneria si ia ghearele de pe Romania ….
Altminteri vom pierde si cuvantul spus din gura care se vrea ferecat si incatusat cel cu scris si nume de roman
aceştia da patrioţi,voi care aţi votat cu:PSD,USL,PD,PDL,PNTCD,PC,UNPR,PUNR,FC,UNIONISTI,UDMR<sunteţi adevăraţi criminali.
Ati remarcat ce asemanari izbitoare exista intre ISIS si UDMR? Instigari, amenintari, santaj, teroare. Au pana si steaguri ale lor.
Eu trag un semnal de alarma. Ne putem astepta pe viitor la atentate din partea acestor extremisti si nu mai este de gluma. Conducerea Tarii trebuie sa aplice tactica preventiva de care spune Presedintele Tarii.
@Costean Marius: UDMR va înfige un mini-Kürtős(R) secuiesc exploziv în curut tău în timp ce dormi, o bombă inteligentă, care va exploda numai cînd ieși din undele alfa și intri în starea beta activă, ca să fii 2 secunde full conștient de dezastrul care urmează….
Inchiderea granitelor ROMANIEI. pentru ca ne au potcovit spre pierzare discutie merkel junker si iohanis este spre pierzarea noastra a romanilor pt ca ne vor cobai pe acest pamint …miile de musulmani nu sunt cota ci invazie de a dreptul spre islamizare si pierderea cu foc a Romaniei
Mai treziti va ca nu ma joc cu cuvintele Inchideti Hotarele Romaniei altminteri vom arde ca sobolanii pentru ca asta este hotarat prin aceasta invazie si nu colonizare
Treziti va in al 12 lea fara un sfert ceas
Vor sta marturie aceste cuvinte inaintea lui DUMNEZEU pentru ca v am spus si aratat Adevarul Curat
Amin.
Păcat! De ce nu au făcut anunțul pe 19 noiembrie, poate așa veneam mai mulți! Bătaie de joc!
Ridica Gheorghe ridica te Ioane
Nu pentru patule si pogoane
Ci pentru vazduhul tau liber de maine
Ridica Gheorghe ridica te Ioane ….
Ridica te Gheorghe ridica te Ioane …sa fie indemnul nostru la lupta cea Dreapta si fatisa impotriva fiarei antihristice ,statul mamona cu nume de ue si nato
Amin.
…pentru ca ne sunt Sfintii batjocoriti defaimati si calcati in picioare prin legea genocidului asupra ROMANIEI lege bolsevica a jidanului spurcat, data pe spinarea noastra ,legea 217 si aprobata de sluga spurcaciunii care vrea a inghiti acest pamint prin legi antihristice date pe spinarea noastra de acest criminal asupra Neamului Roman dar si al poporului roman cu nume de klauss iohanni
La zid trebuie pusi toti care au condus si conduc Romania …caci ne au potcovit spre pierzare ca natie si popor
Ridica te Gheorghe ridica te Ioane …
Amin.