Tayyip Recep Erdogan, cel care conduce Turcia din 2002, mai întâi ca premier, apoi ca preşedinte, din 2014, vrea să modifice Constituţia, astfel încât funcţia de preşedinte să treacă de la rolul pur simbolic, la cel de lider cu puteri extinse, precum cel din Statele Unite, din Rusia şi Franţa.După cum informează agenţia France Presse, pentru a-şi apăra această iniţiativă, preşedintele islamo-conservator citează Germania nazistă.„Într-un sistem unitar un sistem prezidenţial poate exista perfect. La ora actuală există exemple în lume, şi există exemple în istorie.Vedeţi exemplul Germaniei lui Hitler”, le-a spus el ziariştilor, joi seara, în momentul când revenea acasă dintr-o vizită de lucru în Arabia Saudită, fiind citat de cotidianele turceşti. Totodată, Erdogan a arătat că, în aceest an, vrea să angajeze societatea turcă într-o dezbatere amplă spre a se ajunge la „un consens social” în ce priveşte proiectele sale prezidenţiale.
Proiectul unei treceri la un sistem prezidenţial apărat de omul forte al Turciei a revenit în prim plan după neta victorie (49,5% dintre voturi, 317 deputaţi) a formaţiunii sale politice – Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) – la alegerile din 1 noiembrie 2015. Totuşi, AKP nu a obţinut majoritatea calificată (367 de deputaţi) pentru a putea modifica singur Constituţia, fapt pentru care trebuie să obţină ajutorul opoziţiei, care refuză în bloc o prezidenţializare a regimului sub Erdogan, pe care-l acuză de derive autoritare. France Presse mai transmite că, în această direcţie, premierul Ahmet Davutoglu a avut, miercuri, un prim dialog cu liderul principalului partid de opoziţie CHP ( Partidul Republican al Poporului), Kemal Kilicdaroglu, pentru a relansa eforturile în vederea adoptării unei noi Constituţii, mai liberale, care o va înlocui pe cea actuală, moştenită după lovitura de stat militară din 1980.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Erdogan citează Germania lui Hitler ca exemplu de preşedinţie forte pe care o vrea în Turcia”
exemplul lui erdogan aici
https://www.google.co.uk/search?q=erdogan+merkel&biw=800&bih=485&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjcxqfB54nKAhWLHxoKHUC1A3wQ_AUIBigB