La data de 23 ianuarie a.c., în prezenţa inspectorului general al Inspectoratului General pentru Imigrări, chestor principal de poliţie dr. Nelu Pop, a avut loc evaluarea activităţii desfăşurată de către poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj în anul 2015.
Astfel, la sfârşitul anului trecut, în evidenţele serviciului se aflau înregistraţi 6758 cetăţeni Non-UE şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, proveniţi din 108 ţări ale lumii, comparativ cu anul 2014 când în evidenţă erau înregistraţi un număr de 6171 cetăţeni străini. Cei mai mulţi provin din state precum: Franţa (1098), Italia (758), Germania (534), R.Moldova (454) Ungaria (292) etc.
În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă, au fost depuse 142 de invitaţii, dintre care 121 au fost admise iar 21 cereri au fost respinse. Tot pe linia admisiei în România, au fost înregistrate şi aprobate 21 cereri pentru reîntregirea familiei.
Potrivit competenţelor, în anul 2015 au fost primite 72 de cereri pentru emiterea de avize de muncă pentru lucrători angajaţi sau detaşaţi. Din totalul cererilor depuse, 64 au fost aprobate şi au fost emise avize de muncă, iar 8 au fost respinse.
În perioada analizată au fost primite 2650 cereri prin care s-a solicitat prelungirea dreptului de şedere temporară sau permanentă, înregistrarea rezidenţei temporare sau aprobarea rezidenţei permanente în România, schimbare reşedinţă, sau cereri de reîntregire a familiei, dintre care, pentru state terţe, un număr de 1479, iar pe spaţiul UE şi SEE un număr de 1171. Ca urmare, au fost emise 2796 documente (146 reprezentând cereri din anul 2014) care atestă rezidenţa pe teritoriul României.
În activitatea de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă, precum şi a actelor care pot aduce atingere siguranţei naţionale, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, 105 cetăţeni străini. Dintre aceştia 60 au fost puşi în legalitate, 27 au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României (dintre care 6 cu escortă) iar 18 persoane au solicitat o formă de protecţie internaţională în ţara noastră şi au fost însoţiţi la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Şomcuta Mare în vederea procesării cererilor.
Persoanele depistate în situaţii ilegale au fost sancţionate contravenţional, după caz, cu avertismente sau amenzi, valoarea acestora fiind de 69.700 lei. În 13 cazuri s-a dispus măsura interzicerii intrării în România pentru perioade cuprinse între 3 luni şi 5 ani.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


3 comentarii la “Francezii sunt cei mai numeroși străini din Cluj. Maghiarii sunt abia pe locul 5”
Mee pulelor, ce diversiune mîrșavă în titlu, cu accentul de fapt pe „străini”!!.
Cu alte cuvinte, numai 292 de unguri au venit din străinătate în România,
tot așa cu cei 454 de moldoveni („străini” hu-hu-hu) de pe locul patru, adică
chiar și frații pruteni vin în țară cu scîrbă, numai dacă este maaare nevoie.
Ș-apăi pe cine pu… mai interesează locul 6 sau 7 … sau chiar ultimul loc?
(acum de 120 de ani valahii erau pe ultimul loc, din toate punctele de vedere)
Titlul muuult mai patriotic și ne-xenofob:
„Francezii sunt cei mai numeroși străini din Cluj.
Frații noștri dragi de peste Prut sunt abia pe locul 4 !
Care vhunguri ca toti astia care cse cred hunguri sunt romani maghiarizati fortat in decursul istoriei.
@marica:
Ba mai mult, conform Bibliei Funariote (emis de al II.-lea Cel Mai Mare Geniu al Carpaților, după regretatul nicuLaie, care era primul) în Grădina Maicii Domnului se vorbea numai și numai românește (pe vremea Globului unitar independent și indivizibil), toate celelannte nații (chiar și cel etc, adică romii din Roma) s-au născut prin pocirea Graiului Primordial: maghiarizare, franțuzire, anglizare, chinezizare, eschimosizare, dar așa cum s-a întrebat golanul franțuzit forțat Villon de la Buridava „Uu sonn le neeji dotră foaa?”, adică „He-hei unde este zăpada din anul trecut precum și Iepoca de Aur de peste un fărtal de veac?” Trist cum decade lumea și asta vede foarte clar și savanta noastră lingvistă de renume mondial, Marica ot Sucidava. 🙂 🙂 🙂