Distribuie articolul

Până pe 1 februarie a.c. se depun la Rectorat dosarele de candidatură la funcția celei mai importante universități din România, cea de rector al UBB Cluj-Napoca. Până în prezent și-a depus candidatura actualul rector în funcție acad. Ioan Aurel Pop și un profesor al cărui nume nu spune nimic de la FSEGA, o facultate din păcate cu puțini oameni de știință valoroși, mai mult profesori de făcut bani. Nu știu dacă are operă sau activitate șiințifică prodigioasă contracandidatul lui Ioan Aurel Pop, pentru că deși fac presă de ani buni de zile și sunt în viața culturală a orașului din anii 90 numele lui mi-a rămas anonim. Posibil să fiu eu de vină! Poate vor apărea până pe 1 februarie și alte nume sonore pe lista scurtă de candidaturi. Sper sincer ca în ziua alegerilor, pe 1 martie, corpul academic clujean să îl aleagă tot pe acad. Ioan Aurel Pop în funcția de rector. Din 2012 de când a fost ales rector Ioan Aurel Pop a scos UBB din ”era de piatră” încremenită în proiect a filosofului neo-marxist Andrei Marga. Rectoratul matusalemic a lui Marga începea să sufere de boala gerontocrației, transformându-se universitatea într-o sinecură pentru apropiați și un club al ginților de familie. Se ajunsese ca la un decanat sau catedră să se lucreze ca într-o mare familie gentilică: soțul, soția, fiul/fiica,nepoata,amanta/amantul etc. UBB nu reușea să intre nicicum în topurile universităților din lume. Abia cu rectoratul celui mai tânăr academician român Ioan Aurel Pop, UBB a intrat în top 500 Shanghai sau în alte topuri europene și americane pe o poziție de frunte. Ioan Aurel Pop a adus normalitatea, etica și profesionalismul în UBB. A început în sfârșit și la UBB să primeze treptat, deocamdată prea puțin, excelența. Numai în aceste condiții UBB a intrat în topurile mondiale. Cei din conducerea UBB trebuie să înțeleagă că promovarea gentilică pe familii și pe pile pentru sinecuri pecuniare a trecut. Să luăm exemplu de la universitățile americane care promovând valoarea și excelența au devenit cele mai bune din lume. UBB trebuie să iasă din sfera balcanică și interbelică a învățământului superior ca sinecură călduță de familie. Altfel nu va reuși să intre în topul celor mai bune universități europene. Și acum la UBB sunt lectori fără doctorate și operă științifică, numai că sunt fiii sau nepoții unor profesori universitari. Aceste lucruri trebuie să înceteze. În acest sens Ioan Aurel Pop a reușit să facă ceva și să pună baze mai mult pe calitatea științifică și didactică a corpului profesoral.

ioan aurel pop

Trebuie să recunosc că în susținerea mea față de Ioan Aurel Pop intră și o doză subiectivă. Sunt istoric și la viața mea am citit ceva bibliografie istoriografică și pot spune cu mâna pe inimă că la ora actuală Ioan Aurel Pop este singurul istoric român care se trage din stirpea marilor istorici și continuă tradiția istoriografiei interbelice. Ioan Aurel Pop e din stirpea istoricilor AD Xenopol, Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, PP Panaitescu sau Constantin Giurescu. Opozantul său de la București Lucian Boia nu e istoric, ci doar un eseist și literat, fără operă științifică autentică. Am citit în presă unele critici privind istoria UASCR-istă a lui Ioan Aurel Pop. Vă spun eu care am studiat arhiva UASCR din anii 80 că nu intra absolut nimeni în organizație dacă nu era șef de promoție al liceului absolvit și nu era cel mai cinstit și cel mai bun la învățătură din facultate și apoi șeful de promoție al generației sale. E adevărat că aici conta și originea sănătoasă: să fi român obligatoriu dintr-o familie de muncitori sau țărani, ceea ce e un lucru nobil, că cei mai buni tineri din clasa de jos aveau acces la învățătură și erau promovați pentru că erau cei mai buni. Din păcate azi dacă NU ești o lichea, fiu de parlamentar sau evazionist fiscal nu ai nicio șansă într-o școală de elită sau într-o organizație politică. Așa că criticile cu UASCR pică, pentru că în această organizație intrau cei mai buni, cei mai frumoși și cei mai inteligenți români. Acum credeți că la organizațiile de tineret ale PSD și PNL intră cei mai deștepți și cinstiți? Mă îndoiesc. Deși nu am drept de vot, eu îl voi vota cu inima pe 1 martie a.c. pe Ioan Aurel Pop în funcția de rector al UBB; e ca și cum aș vota cu Nicolae Iorga sau Gheorghe Brătianu.

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: