Douăzeci și nouă de persoane de origine albaneză, toți bărbați, au compărut marți în deschiderea procesului lor la Skopje, în care sunt inculpate pentru ”terorism”, din cauza presupusei lor implicări în confruntările sângeroase din mai 2015 cu forțele de ordine macedonene la Kumanovo, în nordul Macedoniei, relatează AFP.
Confruntările, care au avut loc pe 9 și 10 mai 2015 într-un cartier populat de albanezi și macedoneni, s-au soldat cu 18 morți, inclusiv opt polițiști. Circa cincizeci de polițiști au fost răniți.
Potrivit declarațiilor autorităților macedonene din acea vreme, comandoul de origine albaneză planifica atacuri împotriva instituțiilor statului, titrează Agerpres.
Procesul s-a deschis la un tribunal din Skopje, în condițiile unei prezențe foarte puternice a poliției. Toți inculpații, acuzați de participare la confruntarea cu forțele de ordine, au pledat ”nevinovat”. Toți sunt de origine albaneză, 18 dintre ei sunt din Kosovo, zece sunt cetățeni macedoneni și unul este cetățean german. Dacă sunt găsiți vinovați, ei riscă pedepse de la opt ani de închisoare la detenție pe viață.
Este vorba de cele mai grave confruntări din țara balcanică de la conflictul ce a durat șase luni în 2001 între forțele armate macedonene și rebelii albanezi, care cer mai multe drepturi. Un sfert din populația de 2,1 milioane de locuitori ai Macedoniei, fostă republică iugoslavă, sunt etnici albanezi.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

