Opinia publică din Rusia este divizată, dupa vestea ca un barbat ar putea petrece un an în spatele gratiilor, pentru insultarea sentimentelor religioase ale credincioșilor, atunci când, într-o dezbatere on-line, a insultat Biblia si a afirmat ca „nu există niciun Dumnezeu”.
Viktor Krasnov, din Stavropol, in sudul Rusiei, a deschis o cutie a Pandorei, în 2014, când a decis să isi împartăseasca propriile opinii ateiste în rețeaua socială Vkontakte, făcând acest lucru în termeni destul de duri. El a numit Biblia o colectie de basme evreiesti si a folosit, de asemenea, mai multe insulte la adresa ei.
„Cel putin pentru mine”, a scris Krasnov, punand paie pe foc, „nu există niciun Dumnezeu”.
Una dintre persoanele care au luat parte la disputa on-line, a depus o plângere împotriva lui Krasnov, acuzandu-l de „ofensa la adresa sentimentelor credincioșilor ortodocși”.
Un caz penal a fost deschis în 2015, iar Krasnov chiar a petrecut o lună în secția de psihiatrie, anul trecut, pentru examinare, înainte de a fi considerat, în cele din urmă, ca fiind sănătos. El este, în prezent, urmărit penal, conform unei legi introduse in 2013, dupa ce membrele grupului punk Pussy Riot au fost închise, pentru demonstratia lor controversata in catedrala principală a Moscovei, titrează LoNews.
Avocatul lui Krasnov a declarat, pentru AFP, că clientul său este „pur și simplu ateu” și ar fi adus atingere, in egala masura „Halloween-ului și sărbătorilor idiș”.
„Legile privind blasfemia – legile menite să protejeze religiile de infracțiuni – nu sunt mai puțin frecvente în întreaga lume sau în Europa”, a spus Ben Ryan, un expert de la Theos, o grupare care activeaza în domeniul religios, politic și social, pentru RT.Putin vrea întărirea caracterului religios ortodox al societății ruse.
„În mod similar, există alte legi, cum se intampla în Regatul Unit, care împiedica hărțuirea credinciosilor”, a adăugat el, amintind că într-unul dintre cele mai celebre cazuri, patru bărbați au fost închiși în Marea Britanie, în 2014, pentru că au aruncat cu un cap de porc într-o moschee, în urma uciderii lui Lee Rigby.
Albert Voss, un profesor pensionar, în vârstă de 66 de ani, din Germania, a fost condamnat pentru blasfemie, după ce si-a „decorat” luneta propriei masini, cu sloganuri anti-creștine. Voss a fost amendat cu 500 €, pentru defăimarea Creștinismului.
În 2006, un tribunal german i-a dat o pedeapsa, de un an de închisoare, cu suspendare, unui barbat care a tipărit cuvintele „Sfantul Coran”, pe hârtie igienică, și a distribuit rolele moscheilor locale și redactiilor de ziar.
În 2012, instanțele malteze au condamnat 99 de persoane, pentru blasfemie publică, conform unui raport al „Malta Today”, adăugând că legea malteză interzice calomnierea sau ofensarea Bisericii Romano-Catolice, religia oficială a Maltei.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


10 comentarii la “Rusia lui Putin vrea pedepsirea celor care blasfemiază sau insultă sentimentele religioase ale creștinilor ”
Ce poate face O DICTATURA decat sa INTERZICA.
Dictatura SUA si dictatura UE interzic atitudinea anti-musulmana, guvernul american avand si o lege prin care daca esti anti-musulman sau anti-globalizare sau anti-politici oficiale poti fi declarat un „potential terorist” si poti fi incadrat la dictatoriala si stupida lege Patriot Act.
In timp ce peste tot in lume dictaturile „democratice” ale statelor mamona incurajeaza ura fata de crestinism si mai ales fata de ortodoxie, facilitand chiar si masacrarea a sute de mii de crestini, exista un presedinte puternic care incearca sa apere singurul lucru important si mantuitor din lumea aceasta: Ortodoxia.
Bravo lui Putin.
Pai vedem in presa cat de haituiti sunt crestini si biserica ortodoxa si de ororile comise asupra crestinilor in asia si in special in orientul mijlociu
…de asta Sfanta Rusie cea ORTHODOXA va birui prin LUMINA DE LA RASARIT caci se va inalta steagul Rusiei pe Vatican asa cum a fost profetit si aratat de Sfintitul Parinte Elpidie iar Constantinopolul va fi dat noua crestinilor orthodocsi
pentru Slava ORTHODOXIEI care inseamna Mantuirea neamurilor prin Adevarul Cel Curat si pierirea cozilor de topor , starpirea lupilor in piei de oaie ce s au cocotat pe tron si in ” varful gramezii ”
„In tara Scitiei se va da ultima batalie impotriva lupilor in piei de oaie si va fi vai si amar de tine om rosu ” Aghatanghel
” iata calul rosu bate la portile Rasaritului dar sa nu va temeti ca de acolo va veni Lumina ” Sfantul Parinte Arsenie Boca
…LUMINA ADEVARATA prin Sfanta CRUCE tainic aratata care VA RISIPI tot intunericul ce a cuprins si pus stapinire pe asta lume
Amin.
Bravo Rusia. In fine, o tara care se ridica impotriva opresiunii crestinilor-ortodocsi, in ziua de azi.
se pare ca nu ai mai mult de 12 ani
Asa ca taci
CORECT.
ce sa te astepti de la o dictatura ? pupa toti ce pupa putin. Ma referla moaste
Cristian Todorut da nu are rost sa te enervezi tu pt Putin. un incult cu ceva centuri de judo care nu a citit o carte in viata lui… sigur ca apara biserica pt ca asa se mentine la putere. si la noi s-a amestecat BOR in politica si de-aia aveam politicienii pe care ii aveam si de-aia dam bani pentru catedrala neamului