Distribuie articolul

La nici două zile de la groaznicele atentate de la aeroportul și metroul din Bruxelles, executate de comandouri islamiste belgiano-franceze, liderul sârbilor bosniaci Radovan Karadzici este condamnat de Tribunalul Penal Internațional de la Haga cu o sentință uriașă, parcă a face pe plac comunității musulmane din Europa. Radovan Karadzici a primit o condamnare de 40 de ani de închisoare, deși a fost acuzat numai de crime împotriva umanității, nu și de genocid. Liderul sârb a acumulat mai mulți ani de închisoare în sentința de la Haga decât mulți lideri naziști vinovați de Holocaust sau de crimele de la Auschwitz, ce au însumat condamnări doar de 15, 20 sau 25 de ani de închisoare. Cred că sentința TPI de la Haga nu a fost întâmplătoare dată la două zile de la atentatele de la Bruxelles, ci e una cu implicații politice pentru a liniști comunitățile musulmane europene tot mai radicalizate, din care se nasc teroriști pe bandă rulantă și atacă fără milă la Charlie Hebdo, sala Bataclan sau în Mollenbeeck. Chiar și Radovan Karadzici a fost uimit de duritatea sentinței și emiterea ei imediat după atentate, fapt ce dovedește că clasa politică europeană e subordonată intereselor electorale ale musulmanilor europeni și mai mult ca sigur sensibilizată de petrodolarii saudiților. Atentatorii islamiști franco-belgieni se plimbă liberi prin Bruxelles sau Paris, pun la cale atentate la centre nucleare, poliția le știe adresele, dar nu intervine să nu-i supere pe liderii salafiști din centrele culturale și moscheele unde se hotărăsc voturile date politicienilor europeni. Doar după ce se produc atentatele islamiste, poliția și serviciile secrete intervin și reușesc să aresteze numai o parte din teroriști, fapt ce dovedește o complicitate penală și criminală a politicienilor europeni, mai ales cei neo-marxiștii, cu comunitățile musulmane radicale din marile orașe europene.

_77931796_000100595-1

În prima sa reacție dupa verdictul Tribunalului Penal International de la Haga, fostul lider politic al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici, a declarat că nici macar dupa atacurile de la Paris si Bruxelles tribunalul și Europa nu realizeaza cu cine s-au confruntat sârbii bosniaci în anii ’90 ai secolului trecut, că ”au luptat împotriva islamizării în Bosnia” (nota red.) “Este un dezastru și nu-mi vine sa cred ce fel de verdict am primit. Se bazează pe improvizații, presupuneri, speculatii, indicii și mai puțin pe fapte”, a declarat joi Karadzici, după anunțarea verdictului, într-o discuție cu avocatul sau Goran Petronijevici, relatează cotidianul belgradean Vecernje Novosti, citat de agentia Tanjug. Până la urmă Radovan Karadzici a fost liderul politic ales al sârbilor din Republica Srpska în 1991, formațiune autonomă din cadrul Bosniei, care și-a apărat interesele poporului său prin forța armelor, care era confruntat cu islamizarea brutală. Războiul din Bosnia ca și cel din Kosovo, analizând la rece acum situația din punct de vedere al duratei istorice lungi a fost o expresie și o expansiune a islamismului în Europa și Balcani. Radovan Karadzici și-a apărat credința creștină și teritoriul poporului său cu arma în mână pentru că a fost atacat de milițiile islamiste bosniace care doreau implementarea unui califat musulman, condus de fundamentalistul Alija Izetbegovici închis de Tito pentru că dorea înființarea unui stat după modelul Iranului în inima Europei. Karadzici și-a apărat formațiunea statală sârbo-creștină, nu a dus războaie de cucerire în Albania. Similar s-au apărat de Islam de-a lungul istoriei Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare în fața invaziei turcilor musulmani, care doreau construcția de moschei și pașalâcuri pe teritoriul european creștin. Sigur că într-un război nu luptă îngeri și se fac crime abominabile care trebuie condamnate de umanitate. Dar sârbii au trebuit să lupte singuri și izolați împotriva unei coaliții musulmane islamiste largi. În războiul împotriva Republicii Srpska au luptat miliții islamiste formate din mercenari bosniaci, albanezi, mujahedini afghani, pakhistanezi, membrii Al Qaida și numeroși saudiți. Războiul împotriva sârbilor a fost finanțat de Arabia Saudită și sprijinit de SUA prin CIA. Belgradul a fost bombardat de americani de dragul înființăriii unor state musulmane fundamentaliste în inima Europei: Kosovo și Bosnia. Fără îndoială în acest război de apărare, aripa amată a Republicii sârbe Srpska a făcut crime de război. La Srebrenița în iulie au fost uciși de armata lui Ratko Mladici peste 6000 de bărbați musulmani prizonieri. Căștile albastre olandeze au fost complice la crima sârbească, retrăgându-se din dispozitiv și au asistat impasibili. La Srebrenița a fost o crimă de război împotriva unor militari musulmani bosniaci căzuți prizonieri. Uciderea prizonierilor de război este crimă de război și încalcă Convenția de la Geneva, deci cei care au ordonat crimele intră în incidența tribunalelor penale internaționale. Radovan Karadzici, ca lider politic a fost făcut responsabil de crima făcută de trupele militare sârbe comandate de generalul Ratko Mladici, deși el nu a participat la execuții și a negat că ar fi ordonat uciderea celor șase mii de bărbați bosniaci. În acest context sentința TPI de la Haga e justă din punct de vedere penal, dar exagerată privind numărul anilor de închisoare, care trebuie să-i execute Radovan Karadzici, care a fost un lider politic ales de sârbi în frunteaa unei formațiuni statele recunoscute ce și-a apărat teritoriul în fața milițiilor internaționale de islamiști sprijiniți de sudiți și mujahedinii afghani. Din punct de vedere istoric, între anii 1992 – 1995 Serbia a fost implicată într-un război de apărare în fața invaziei fundamentaliștilor musulmani. Evenimentele teroriste de azi dovedesc că invazia islamistă s-a mutat din Balcani în vestul european. Sentința exagerată față de liderul sârb pare în ochii opiniei publice, că TPI de la Haga face jocuri politice în favoarea intereselor comunităților musulmane din Uniune Europeană, tot mai puternice, vocale și influente care diluează caracterul și identitatea creștină și democratică a Europei. Sunt curios câte sentințe a emis TPI până acum împotriva membrilor milițiilor islamiste UCK și mujahedine albaneze, bosniace, afghane și saudite, care au luptat împotriva sârbilor în Balcani pentru a impune state musulmane în Europa? Nici una?

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: