Între timp, date incredibile ies la iveală în dosarul spionării procurorului şef al DNA. Potrivit unor surse judiciare, citate de Hotnews, în spatele acţiunilor de ameninţare asupra Laurei Codruţa Koveşi ar sta doi moguli media din românia, care i-ar fi plătit pe spionii din Israel, informează B1 TV.
Potrivit jurnaliştilor de la hotnews, doi dintre mogulii media anchetaţi de către Direcţia Naţională Anticorupţie au angajat echipa de israelieni care au spionat-o pe şefa DNA.
„În acest moment, Adrian Sârbu, Dan Adamescu, Sebastian Ghiţă, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu şi Sorin Ovidiu Vântu sunt anchetaţi la DNA sau trimişi în judecată sub diferite acuzaţii în alte dosare, ultimii trei fiind deja condamnaţi. Nu este limpede dacă pe lângă cei doi moguli media sunt şi alte nume implicate în angajarea israelienilor. Reamintim că DIICOT a anunţat oficial (…) că doi angajaţi ai firmei israeliene Black Cube au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv sub acuzaţia că au încercat să o spioneze pe şefa DNA.”
Spionii care au spionat-o pe Koveși, plătiți de doi moguli media din România, cu 5000 euro, pe surse.
Weiner Ron si Geclowicz David au desfaşurat un întreg arsenal de operaţiuni menit să o intimideze pe Laura Codruţa Koveşi: apeluri telefonice ameninţătoare şi atacuri informatice în vederea sustragerii de informaţii din conturi de e-mail ale acesteia. Cei doi au fost arestaţi preventiv săptămâna trecută
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Cei care au spionat-o pe Koveși, plătiți de doi moguli media din România, cu 5000 euro”
Langa cinci mii dolari mai puneti un zero .Spionii aia ne cred de prosti. Pai numai avionul dus intors , cazarea la hotel si masa pentru o luna fac:
cazare 100 dolari ori 3o zile x doua persoane =6 mii dolari
masa 50 dolari ori 30 zile x doi fac =3 mii dolari
avionul 500 dolari.
Total =9 mii cinci sute dolari consum minim.
Si munca lor ?????
5000 USD, asta pt. spionaj ,ce vrajeala.
Pt.ca s-au ,,lasat ” prinsi ,au primit vreun
milion ???