Autonomistul Fancsali Erno, candidatul din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania la funcţia de primar al Clujului, a depus marţi dimineaţa lista cu semnăturile susţinătorilor pentru a putea candida la alegerile locale.
Acesta a fost însoți de Bicskei Hedwig, candidata de pe locul doi al listei de consilieri locali ai Partidului Popular Maghiar. La rândul ei, Bicskei Hedwig, mediator și translator, este susținătoare a mișcării de autonomie a Transilvaniei.
Coincidență sau nu, Fancsali Erno susține și introducerea plăcuțelor bilingve româno-maghiare în Cluj-Napoca, dar și schimbarea numelui orașului din Cluj-Napoca în Cluj.
Fancsali Erno a făcut senzație după ce a acuzat public că a fost amenințat de Noua Dreaptă în momentul în care a depus o listă de semnături din România și din străinătate la Prefectura Cluj pentru autonomia Transilvaniei.
“Acesta acuză organizaţia noastră, dar nu a putut prezenta dovezi concrete că unul sau mai mulţi membri ai Noua Dreaptă l-au ameninţat”, au transmis atunci, printr-un comunicat de presă, Noua Dreaptă Cluj.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


12 comentarii la “Autonomiștii Bicskei Hedwig și Erno Fancsali și-au depus candidatura la Primăria Cluj-Napoca”
https://forumwebtop.wordpress.com/2016/04/25/haita-de-profitori-ai-clujului/
Ba, tu manci paine romaneasca si bati gura aici. Du te la budapesta
ba da tu de unde esti cu painea ta aia romaneasca /hai zi ne frate
Când dușmanilor României nu le este frică să iasă la lumina zilei și să lupte pe față împotriva intereselor României și-a Constituției, atunci se impune schimbarea clasei politice cu una care să reprezinte interesele Națiunii Române!
…ba Alex, iar ai luat niste narcotice? Vezi ca dauneaza sanatatii! In cazul in care nu, atunci este trist pentru tine, foarte trist!
…iti spun eu de unde este, din Tinutul Oltenesc in vizita in Ardeal. Mai se obraznicesc, mai dau si sfaturi, dupa care se reintorc in zonele natale. Mai nou India le acorda cetatenie. Oltenii ar trebui sa se grabeasca, pana cei din India nu se razgandesc. :))) Apusenii numai de ei nu vor sa auda, au imputit cu mutrele lor afumate intreaga Europa.
Definiţie din DEX
Îngâmfare, s.f. Stare de zbucium, nelinişte, îndrăcire. Apare la aplicarea de paprika pe orificiul anal. Se întâlneşte (endemic) la unele persoane de etnie ungurească din Transilvania. Sinonimul cel mai frecvent este haary plotter.
…ba boule Alex, tu esti renumit cu DEX-ul- Prostavan ai fost, din pacate tot asa ai ramas. Ne-am scarbit de voi oltene!
…ba boule tu ai venit din partea sudica a tarii in Ardeal ca sa furi painea ardelenilor, iar acuma vii sa dau sfaturi. Marsh inapoi in Tinutul Oltenesc, ne-am scarbit de voi, de mutrele voastre afumate. Le dai voie ca musafir in casa, te mai si goneste, rusine si cinste nu cunosc.
Rugativa pt. Maresalul Antonescu ca impreuna cu moldoveni si muntenii vau scapat din ghearele lui horty . Astazi doar la muzeu la antipa mai eratii. Eu personal as fi cel mai fericit daca as vedea un nou antonescu care sa ordone romani treceti tisa. Iar aia din india la care faceti voi referire nu ne reprezinta , aia au venit aici la fel ca si voi si daca ar mai fi trait Maresalul Ion Antonescu Dumnezeu sal odihneasca azi doar la antipa mai era si aceia
” aia din india la care faceti voi referire nu ne reprezinta ,”…ia nu mai spune. Ajunge sa vedem pigmentul afumat si ADN-ul, ca sa cunoastem originea voastra. Sunteti un amestec din albanezi si rromi de India. Cu daco-romanii ati scaldat-o veacuri intregi, este o inventie olteneasca. Pentru olteni Antonescu este un erou, pentru altii doar un criminal de razboi! Iar cu limba romana Mihai nu prea esti acasa, omule esti total agramat. Ai cam chiulit la scoala. Asa-i un roman? Asa-i un tigan!
ai halit multi sobolani la ceaun inainte de a veni din platoul Gobi cu caruta si iurta de nu mai ai liniste si vezi numai olteni peste tot. Suferi anti-oltenism obsesiv?