Doi militari romani au murit si un al treilea a fost ranit in urma unui incident care a avut loc sambata, ora 10.45, in apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executarii unei misiuni de instruire a politistilor afgani.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apararii, in urma incidentului, celor trei militari de la fortele pentru operatii speciale, care au fost raniti, li s-a acordat primul ajutor la fata locului si au fost transportati imediat la spitalul militar cel mai apropiat.
Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian si sergentul Vizireanu Adrian nu au supravietuit. Starea celui de-al treilea militar ranit este stabila si urmeaza sa fie transferat la un spital din Germania.
Familiile victimelor au fost anuntate, iar incidentul este anchetat de o comisie militara, mai precizeaza comunicatul.
Ministrul Apararii Nationale, Mihnea Motoc, a anuntat ca se urmareste cu atentie evolutia situatiei medicale a celui ranit.
„Am aflat cu profunda tristete despre moartea militarilor care au cazut la datorie astazi, in timpul executarii unei misiuni in Afganistan. Atat personal, cat si in numele tuturor militarilor romani, transmit condoleante familiilor, prietenilor si camarazilor lor de arme. Dumnezeu sa-i odihneasca pe acesti bravi ostasi si buni romani!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Doi militari români, uciși în Afganistan la un exercițiu cu polițiști afgani”
La care datorie au cazut militarii?Datorie fata de cine?De cind Romania a devenit stat agresor?
Nelutule vroiam sa fac aceeasi intrebare cand am citit articolul.
La care datorie? Ce au cautat acolo? Nu au fost obligati. S-au dus acolo pentru bani. Mercenari…