Distribuie articolul

Pe modelul Bosniei și Kosovo, americanii vor să islamizeze treptat societatea românească? Ambasadorul Klemm se poartă în România identic cu cei sovietici din anii 50. Dacă liderul turc Erdogan ne-a ”rezolvat” problema marii moschei de la București, ambasadorul american în România promite să se ocupe de popularea ei, inclusiv prin aducerea de lideri islamici în țara noastră, titrează Inpolitics.

Într-un interviu acordat publicației Constanța Noastră, zilele trecute, Hans Klemm a declarat:

”Chiar în această dimineaţă am avut o discuţie lungă cu muftiul Cultului Musulman din România şi am discutat inclusiv despre cooperarea pe care Ambasada SUA ar putea şi ar trebui să o asigure. Spre exemplu, muftiul a menţionat că, în anii trecuţi, Ambasada a găzduit cine de iftar (masa luată în fiecare seară, de către musulmani în timpul postului n.n.) în perioada Ramadan, fie în Bucureşti, fie în Constanţa, dar că, în ultimii ani, această tradiţie nu a mai fost respectată. Aşa că i-am promis muftiului că putem celebra una dintre cele mai importante perioade din calendarul religios musulman, prin organizarea unei cine de iftar.

I-am promis, de asemenea, că vom dona din nou cărţi Muftiatului, aşa cum Ambasada SUA a făcut-o în anii trecuţi, dar şi că vom creşte numărul de oportunităţi educaţionale, astfel încât românii musulmani să meargă în SUA pentru a studia, iar liderii islamici să vină în România pentru a împărtăşi experienţa lor din comunităţile musulmane de acolo” a promis emisarul administrației americane. (B.I.)

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: