Distribuie articolul

„Băiatul rău“ din timpul sîngeroasei mineriade din 13 – 15 iunie 1990, când „golanii“ lui Marian Munteanu, „elementele de-a dreptul fasciste şi drogate” din Piaţa Universităţii care ameninţau „viaţa noastră democratică“, aşa cum erau descrişi de Ion Iliescu, au fost măcelăriţi de ortacii veniţi din Valea Jiului. Răsfăţatul din Vale care arunca în aer, de câte ori voia, liniştea unui întreg popor. Dărâma guverne. Bătea cu pumnul în masa şefilor de stat. Semna „tratate de pace“ între ortaci şi restul României. Negocia salarii mari pentru cei mulţi din subteran, negocia şi libertate, însă doar pentru el. Războinicul năucit de prea multă putere. Puterea care l-a făcut să creadă că-şi poate sugruma şi propriul stăpân. Stăpânul Iliescu. Dar asta, cel puţin până acum, n-a putut. A stat „zece ani în puşcărie, pentru că mi-am făcut datoria de lider de sindicat“. Aşa priveşte Cozma mineriada din septembrie 1991, când ortacii, intraţi în grevă generală cerând, iniţial, o bucată mai bună de pâine, puneau la pământ, cu bâtele şi pumnii, tot ce prindeau în cale pe străzile Capitalei, dar şi-un întreg Guvern, cel al lui Petre Roman.

Cel mai influent lider al minerilor, după Revoluţie.

„Nu înţelegi dumneata, eu eram un om de concept, eram un rocker, eram DJ, eram alt tip de creaţie. Şi minerii, când mă salutau cu «tovarăşul inginer-şef», le mai dădeam şi una. Le ziceam: «Tovarăş eşti tu, că eu sunt domn!» Cu mine de ce n-a reuşit Securitatea să mă facă să semnez? Şi-au dat seama că eu sunt alt concept şi că, sub nicio formă, n-am să semnez. Eu am avut probleme, că ei voiau să mă tundă, eu aveam părul mare ca Slash, idolul meu, de la Guns N’Roses. Şansa mea ştiţi care a fost? Şansa mea a fost una extraordinară, Dumnezeu mă iubeşte, cum mai spun eu, a fost faptul că ţineam discotecă. Aproape două săptămâni, când n-am ţinut discotecă, a înnebunit Valea Jiului, că ţineam discotecă în fiecare oraş. Asta a fost prima mea şansă. Înţelegi, domnişoară?“. Asta spunea Miron Cozma, în acelaşi interviu, pentru „Adevărul“, din 9 iunie 2016. Şi, totuşi, „rockerul“ „de alt concept“ Miron Cozma, cel mai iubit pământean din Valea Jiului, în anii de după Revoluţie, băiatul de suflet al minerilor, probabil singurul român care, aşa cum spune el, a reuşit să-i sperie pe securişti cu bătaia, a semnat, în 7 septembrie 1977 un angajament de colaborare cu Securitatea lui Ceauşescu, pact care a durat timp de şase ani, până în 20 decembrie 1983. Acest lucru apare în dosarul său păstrat în arhivele CNSAS. „Angajament. 07.09.1977“ „Animat de dorinţa de a-mi aduce întreaga contribuţie atât în cadrul serviciului, cât şi în afara lui“, Cozma, botezat de securişti „Paul“, primise misiunea clară să-i supravegheze tocmai pe ortacii care-l priveau, în anii ce-au urmat, ca pe un zeu, dar şi să informeze Securitatea asupra problemelor de natură economică pe care le sesiza în minele în care lucra.

Dosarul lui Miron Cozma, „Paul“ al Securităţii, este păstrat, în două volume, în arhivele CNSAS.

Aşa cum reiese din acest dosar, Cozma a semnat angajamentul de bunăvoie, ba chiar, înainte de acest moment, intrase deja, de ceva timp, în legătură cu ofiţerul care avea să-l recruteze, căruia îi oferea, „din proprie iniţiativă“, informaţii, semnate cu „Paul – candidat la recrutare“. „Subsemnatul Cozma Miron, născut în 25 august 1954, în localitatea Derna, judeţul Bihor, fiul lui Gheorghe şi al Ana, cu domiciliul în Lonea, mă angajez să sprijin şi să informez organele de Securitate în activitatea lor, în mod secret şi organizat, pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului, precum şi combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii noastre socialiste, mă angajez să depun eforturi susţinute pentru căutarea informaţiilor ce interesează securitatea statului şi furnizarea lor la timp prin sistemul de legătură ce va fi stabilit. Mă angajez să lupt cu consecvenţă pentru aflarea adevărului, respectarea cu stricteţe a legii, să manifest combativitate, hotărâre şi fermitate pentru comiterea oricăror infracţiuni, precum şi împiedicarea săvârşirii faptelor ce prezintă pericol iminent securităţii statului. Să manifest vigilenţă, să dovedesc sinceritate şi obiectivitate în furnizarea informaţiilor, corectitudine în raporturile de muncă cu organele de Securitate, să nu abuzez în nici un fel de această colaborare secretă, indiferent de persoana, funcţia şi grad de rudenie. Animat de dorinţa de a-mi aduce întreaga contribuţie atât în cadrul serviciului, cât şi în afara lui, pentru a putea traduce în viaţă prezentul angajament, înţeleg pe deplin consecinţele dăunătoare de a asigura securitatea statului în caz de nerespectare a angajamentului luat. 07.09.1977 Miron Cozma“. Acesta este angajamentul complet, scris de mână şi semnat de Miron Cozma, păstrat în dosarul său de la CNSAS. La finalul angajamentului, pe aceeaşi foaie, ca notă de subsol, apare şi un alt scris de mână, cel mai probabil al ofiţerului de Securitate care l-a racolat, în care se precizează: „Angajamentul a fost luat în prezenţa cpt. G.A., Bărbăteni, 07.09.1977“. „Uneori dă dovadă de o prea mare încredere în sine“ Cum a ajuns Securitatea la tânărul subinginer de atunci Cozma, angajat ca stagiar la Întreprinderea Minieră Bărbăteni? Traseul, se pare, a fost simplu. Miron Cozma părea să fie deja obişnuit cu noul lui nume, „Paul“, cu ceva timp înainte de a semna angajamentul de colaborare. Şi asta „întrucât, până la această dată, între ofiţer şi candidat au fost realizate mai multe întâlniri. Cu aceste ocazii, a furnizat din proprie iniţiativă unele relaţii de interes privind starea de spirit de la I.M. (Întreprinderea Minieră – n.r.) Bărbăteni“. Acest lucru este amintit într-un raport întocmit în 6 septembrie 1977, „cu propunere de recrutare în calitate de colaborator a numitului Cozma Miron“, semnat de căpitanul G.A., ofiţerul cu care se precizează în dosar că se întâlnea Cozma şi omul în faţa căruia a semnat a doua zi, în 7 septembrie 1977, angajamentul. În timpul întâlnirilor de „curtoazie“ dintre „Paul” şi ofiţer, Securitatea îl verifica, totuşi, şi prin alte surse pe „candidatul la recrutare“. Astfel, într-o notă informativă scrisă de mână de colaboratorul „Victor Victor“, întocmită în 30.08.1977, având ca antet Ministerul de Interne / Judeţul Hunedoara – Grupa Bărbăteni, şi semnat de colaboratorul cu numele conspirativ „Victor Victor“, se informează „în legătură cu sursa Cozma Miron următoarele: este subinginer electromecanic promoţia 1977. Lucrează la sect I prod. ca subinginer stagiar. Pe linie de serviciu este în curs de acomodare. În general, depune interes pentru rezolvarea muncilor profesionale. Uneori dă dovadă de o prea mare încredere în sine, are iniţiativă personală, dă dovadă de inteligenţă, vine în relaţii cu maistrul electrician mecanic P.I. şi lăcătuşi şi electricieni din cadrul sectorului. În afara programului de serviciu se ocupă de discotecă, prin organizaţia UTC şi sindicat, activând pe lângă Casa de Cultură în Lupeni. (…) Nu a fost văzut în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice şi nici nu a fost remarcat cu alte probleme deosebite“. În aceeaşi lună, august 1977, în data de 17, într-un alt raport scris de mână şi păstrat în dosarul de la CNSAS al lui „Paul“, apare o informare despre acesta şi de la Miliţia Petrila, semnată de sergent major U.G., care raportează, printre altele, că „din verificările şi investigaţiile efectuate privind numitul Cozma Miron“ rezultă că este „cunoscut la domiciliu ca un element bun, nu are manifestări antisociale sau duşmănoase. Nu a fost văzut în compania elementelor care fac obiectul muncii organelor Ministerului de Interne“. Securitatea cere referinţe despre „Paul – candidat la recrutare“ şi de la colaboratorul „Popescu“ care, în 27.08.1977, redactează la maşina de scris şi semnează de mână „ss «Popescu»“ o notă informativă în care informează că-l „cunoaşte pe numitul Cozma Miron, din 1973, când amândoi am satisfăcut stagiul militar la U.M. din strada M. Eminescu, Deva. Ulterior, am fost colegi la I.M. Petroşani. Cozma Miron este o persoană inteligentă, cu multă ambiţie şi voinţă. Este cunoscut cu preocupări extraprofesionale, vizând promovarea muzicii «moderne» de avangardă. În acest sens, a organizat discotecă la clubul sindicatelor Lupeni. La I.M. Petroşani a avut o comportare bună. În prezent este stagiar la I.M. Bărbăteni, sectorul I, nu este membru de partid. În prezent locuieşte în căminul 38 Lupeni. Nu e cunoscut să aibă rude în străinătate. Nu a fost arestat sau condamnat“. „Avantajat că se ocupă de discoteca oraşului“ Propunerea de atragere a lui Miron Cozma în reţeaua de colaboratori a Securităţii este descrisă detaliat într-un raport cu antetul Ministerului de Interne / Inspectoratul Judeţean Hunedoara / Grupa OP Bărbăteni, întocmit în 6 septembrie 1977, cu doar o zi înainte ca tânărul subinginer de atunci să fie ridicat oficial la „rangul“ de „Paul“, fără „candidat la recrutare“. Acest raport este păstrat tot în dosarul lui Miron Cozma din arhivele CNSAS. În acest raport „cu propunere de recrutare în calitate de colaborator a numitului Cozma Miron“, avizat favorabil de Securitate, se precizează motivele pentru care acesta era dorit „în sistem“ de organele de opresiune de la acea vreme: „În urma studierii mai multor candidaţi, a rezultat că scopului propus corespunde numitului Cozma Miron, fiul lui Gheorghe şi Ana, de naţionalitate şi cetăţenie română, subinginer stagiar la I.M. Bărbăteni, necăsătorit, neîncadrat politic, domiciliat în Lupeni, strada Viitorului nr. 11 – căminul de tineret nr. 38“. Scopul recrutării, se mai arată în acelaşi raport, „vizează completarea potenţialului informativ în cadrul obiectivului, cât şi asigurarea informativă a căminului nr. 38 (în care sunt cazaţi circa 200 de angajaţi ai I.M. Bărbăteni). Din studierea şi verificarea candidatului rezultă că acesta are calităţi şi posibilităţi pentru munca de culegere de informaţii“.

Citește mai mult pe Adevărul

 

miron-cozma (1)

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: