Distribuie articolul

Zilele trecute am primit cadou noul volum de versuri al poetului clujean Dumitru Cerna. De la prima lectură m-a surprins esențializarea expresiei, cuprinsă exhaustiv în micro-poeme sugestive și extrem de sensibile, un fel de combinație reușită între haiku și poezia scurtă. Fulgurația lirică cu migală instrumentată de poet mi-a adus aminte de drumul spre un festival de poezie de la Budapesta, de acum 10 ani. Eram în microbuz cu poetul Cerna și străbăteam pusta arsă de soare într-un iulie înăbușitor, discutând despre poezie și sensul metaforei, când dintr-o dată se scufunda în tăcere, își scotea un carnețel pe care scria scurte versuri, panseuri lirice sau micropoeme, după care mi le citea cu voce melancolică. Mă face să cred că într-un astfel de laborator poetic s-a plămădit recenta plachetă de versuri ”Însoțirea. Micropoeme adâncate”, apărută la excelenta editură Limes a scriitorului Mircea Petean, un giuvaergiu al cărții, evidențiate și de o copertă semnată de Cristian Cheșuț, ce propune o imagine cu ”oameni de lemn” de pe o ”poartă” de la mănăstirea Rohia, un fel de soldați chinezi de teracotă lăsați de împărații mătăsii moștenire universalului și veșniciei.

Versurile sunt calde și comprimate, dar mesajul străbate până la cititor o stare de tensiune, de ”judecată de apoi” în fața morții, care pare izbăvitoare și totalitară, nelăsând nicio ușă deschisă salvării ca Înviere. Metafora e încarnată cu o mare și uriașă tristețe, preluată parcă de la existențialiștii germani și din romanele lui Sartre. Micropoemele sunt strigătul lui Munch în fața dictaturii morții, nu văzute ca efemer, ci ca final al unei povești melancolice: ”Moartea este însoțitoare asemenea norilor alburii și impenetrabili”. Pentru poet moartea e un leitmotiv al vieții prea repede trecute, o regăsire a sinelui în tresărirea celuilalt: ”Moartea ta, celebrare a tresăririi celuilalt”. Despre moartea ca factor dinamizator al vieții rămase a scris și criticul literar Irina Petraș acum câțiva ani o fabuloasă carte. Pe aceeași linie, dar de data aceasta lirică, continuă și poetul Cerna pentru că nu-i așa: ”moartea, pseudonimul linării”. Până la urmă moartea e ”dumbră a mea/a celuilalt. Ca o namilă a singurătății, Moartea”. În fața morții poetul este singur, parcă uitând dinadins de Dumnezeu, ca o revoltă prometeică în fața unui destin implacabil și al unui final așteptat. Tot universul liric al poetului se desfășoară în jurul morții, care ne amintește că stă să ne pândească: ”Toamna mușcă din zi, înfometată ca o vietate speriată de moarte”. Originar și original din lumea meglenă, poetul îmbracă limbajul în cuvinte puțin cunoscute orașului, din lumea arhaică a unei copilări arhetipale și veșnic fericite: ”Moartea linge cu nesaț dulceața lutnică, nemaintâlnită și tot nu se răzgândește” sau ”semănăm cu cel părăsit în stepă, dar ne vedeam încă vrajnița Morții”. Totuși poetul oferă o ieșire din fatalism prin poezie: ”Deschisă-i ușa raiului, precum gura metaforei”.

Pentru poet ”…graiul meglenit este muzica solemnității, așa cum pentru români fusese moartea eroică”. Nici lumea citadină zbuciumată nu-i oferă o siguranță în fața celei ce sigur va veni: ”E toamnă profundă la Cluj și eu nu știu mai nimic despre Moarte.” Poetului, ”Însoțirea…” e și o chemare la lectură și meditație, în fața marii treceri într-o lume concupiscentă ce uită de sine, într-un derizoriu ce pare perpetuu. Micropoemele sunt adevărate ”noduri și semne” desprinse cu originalitate din laboratorul sufletului și din marea poezie românească trecute prin testamentul liric stănescian. Lectura atentă a versurilor ”adâncate” în fântâna vieții mă face să cred că sunt cele scrise de poetul Cerna în drumul prin stepa nesfârșită și arsă din vara anului 2006 spre soarele poeziei, ce iluminează și arde devastator în același timp.

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: