Sau un alt fel de a spune că nu tot ce zboară se și mănâncă.
Trăim, mai nou, într-o lume care ni se pare poate mult prea complicată. De ce? Doar pentru că așa ne place nouă, românilor, să fim: complicați. Urmăresc de o vreme declarațiile unor formatori de opinie care, în afara faptului că au obloane mai mari decât orice cal nărăvaș, folosindu-se de rețelele de socializare induc lumea în eroare, transmit câte un mesaj lipsit de fond, lipsit de încărcătură, se bazează doar pe sentimentul românului de a crede orice minune. Printre aceștia, Tony Poptămaș, un sentimentalist incurabil, cel puțin pe Facebook, a înnebunit latura feminină a acestui site de socializare, mai ceva ca și Fuego, prin picturile lui.
Cel mai trist exemplu însă cred că poate să fie cel al milițianului de la circulație, Godină, autor al mai multor cărți cum ar fi „În misiune cu Marian – eu nu-s pitic, am ghiozdanul mare!”, carte pe care abia aștept să o regăsesc la unele benzinării din Romania, lângă celebra ”Pas cu pas”, dacă se poate, la raionul cu produse tradiționale românești. Un formator de opinie, teoretic, ar trebui să fie cel puțin politolog, cel puțin un om care a trecut pragul refulării de a fi angajat al statului, mai ales în cadrul serviciilor care au de-a face cu siguranța cetățeanului.
Astfel, dacă în România pică o cioară de pe un pod, Godină Vodă spune: ”Nu mă lasă meseria să spun, tare aș spune ceva, dar iubesc prea mult haina de milițian și nu vreau să renunț nici pentru un salar mai mare”…După care bineînțeles că revine și menționează că cioara nu avea revizia tehnică și că oricum ar fi fost pasibilă de o amendă, dar, mai bine că a căzut… Și astfel, primește peste trei mii de Like-uri, se victimizează puțin și mai stoarce lacrimile unor naivi care mai cred poveștile de adormit copii.
Atâta timp cât astfel de slujbași sunt formatori de opinie și au peste 340.000 de urmăritori pe paginile de socializare, să nu vă mai mirați că următorul conducător al municipiului, al sectorului ar putea deveni un milițian de la circulație. Țara lui Godină Vodă se uită atât la telenovele cât și la ”Las Fierbinți”… Viața culturală a românilor a ajuns la un nivel – în cea mai mare parte – atât de josnic încât, dacă de mâine ar apărea în abecedar „Salam are lovele” și nu „Ana are mere” nu m-ar mai mira…
Care a fost, de exemplu, ultima carte pe care ai citit-o?…Să nu îmi spui că „Flash-uri în sens opus”, semnată de același autor Godină… Când ai fost la teatru ultima dată? La un film cu familia, la o librărie, bibliotecă? Ar trebui să meditezi puțin dacă să dai răspunsul la aceste întrebări durează mai mult de cinci secunde, sau dacă e „nu știu”.
Reiau, pentru a nu crea confuzii: nu am nimic împotriva acestui om, împotriva ideilor sale, e doar un fenomen din care face și el parte și care mă îngrijorează. Dacă de mâine ar trebui să plătească o taxă lunară companiei Facebook pentru a putea posta, sunt sigur că ar face-o. Pentru că așa sunt acești formatori falși de opinie, dependenți și înguști: dacă le oferi opțiunea de a realiza ceva nou, sigur copiază pe cineva. Și întotdeauna au dreptate…
Ionică Armancă – Jurnalul Românesc
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

