Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj s-a impus categoric în fața formației Olimpia Brașov, scor 83-68. Aparent cel mai important meci al etapei a patra, disputa a fost una la discreția trupei lui Draga Petricevic, clujencele reușind să-și adjudece
trei dintre cele patru parțiale de timp. Primul sfert s-a încheiat în avantajul minim al gazdelor, scor 24-23, dar acestea aveau să se distanțeze pe tabela de scor în actul secund, adjudecat de ”U” la o diferență de opt puncte, scor 22-14.
La adăpostul unui total de 9 puncte, clujencele au revenit pe parchetul Sălii Sporturilor ”Horia Demian” puțin prea relaxate, iar acest lucru a fost taxat imediat de brașovence, care au câștigat al treilea sfert cu 15-13.
Petricevic a simțit pericolul și a schimbat din mers mai multe formule de joc, care le-au surprins pe baschetbalistele de la Olimpia.
Cel de al patrulea sfert a fost dominat de clujence, care și l-au și adjudecat cu 24-16, reușind să pună o diferență de 15 puncte în fața semifinalistei din sezonul precedent.
Zahna Medley, cu 16 puncte și Chelsea Davis, cu 15, au fost cele mai bune marcatoare ale Universității. Victoria clujencelor este a patra, din tot atâtea meciuri disputate în actualul campionat, performanță ce le plasează pe primul loc în clasamentul LNBF.
Paul Panait
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

