Parcul Feroviarilor şi Gara Mică din Cluj-Napoca mai au nevoie doar de o aprobare din partea Guvernului pentru a trece în proprietatea municipalităţii.
Primăria speră să obţină cele două obiective până la sfârşitul anului, în aşa fel încât ele să poată fi trecute în lista de investiţii din 2017, pentru a fi modernizate.
Aflate în acest moment în proprietatea SNCFR atât parcul cât şi clădirea gării au fost abandonate în ultimii ani, iar actualul proprietar nu a reuşi să găsească parteneri interesaţi să le pună în valoare.
Primarul Emil Boc a precizat că procedurile de preluare ale Parcului Feroviarilor sunt mai avansate, dar speră că până la urmă va obţine şi clădirea Gării Mici, titrează Radio Cluj.
”Se află pe masa Guvernului două proiecte de hotărâre care ne-ar ajuta un pic. Sperăm să primim cât mai repede, prin hotărâre de guvern, Parcul Feroviarilor, pentru a-l putea introduce după aceea într-un concurs public de idei şi să-l supunem unui proces de regenerare urbană. Ne aflăm, de asemenea, şi cu clădirea de la Gara Mică în discuţii cu Guvernul pentru a putea fi preluată de municipalitate. Să sperăm că şi aici vom primi un aviz pozitiv”. (Emil Boc).
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

