Distribuie articolul

Parlamentul de la Budapesta urmează să se pronunţe marţi asupra amendamentului constituţional ce prevede interzicerea stabilirii de „populaţii străine” în ţară, după ce cetăţenii ungari au votat împotriva cotelor de imigranţi în cadrul referendumului din luna octombrie, scrie BBC News online.

Premierul Viktor Orban a justificat votul în Parlament pe baza votului celor 3,3 milioane de unguri care s-au pronunţat împotriva cotelor UE de imigranţi, cu toate că referendumul nu a fost validat din cauza prezenţei la vot sub limita minimă.

Dintre cei care au votat în cadrul referendumului, 98% au susţinut poziţia exprimată de Orban în ceea ce priveşte cotele de imigranţi.

Rezultatul votului de marţi din Parlament este incert, întrucât Fidsez, partidul premierului Orban, are nevoie să obţină încă două voturi pentru a ajunge la majoritatea necesară schimbării Constituţiei, a explicat Nick Thorpe, corespondent al BBC în Ungaria.

Pentru a avea succes, Orban va trebui să obţină sprijinul câtorva membri ai partidului de extremă-dreapta Jobbik.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: