Sadiq Khan, primarul Londrei, se declară dezamăgit de anumite decizii pe care noul preşedinte al SUA le-a luat, punând mai cu seamă accentul pe interdicţiile de călătorie pe care acestea le-a stabilit săptămâna trecută.
Primarul solicită autorităţilor din Marea Britanie să interzică vizita oficială a lui Donald Trump în Regat până când acesta nu se va răzgândi în ceea ce priveşte interdicţia de călătorie.
Edilul londonez a vorbit deschis despre ce aşteptări a avut în timpul campaniei din Statele Unite şi a povestit motivul pentru care a susţinut-o pe Hillary Clinton la preşedinţia Americii.
“În septembrie, anul trecut, am vizitat Chicago şi New York, în prima mea călătorie în străinătate în calitate de primar al Londrei. Am vrut să întăresc legăturile economice dintre marile noastre oraşe la nivel mondial, dar şi de a discuta provocările comune cu doi primari importanţi, Rahm Emanuel şi Bill de Blasio. În plus, am vrut să arăt lumii că Londra rămâne deschisă pentru afaceri, oameni şi idei şi în urma referendumului de a ieşire din Uniunea Europeană.
În timp ce am fost în SUA am fost întrebat despre alegerile prezidenţiale şi am explicat opinia mea. Am vrut să o văd pe Hillary Clinton preşedinte. Am vrut să fie un model pentru femei, pentru fiicele mele adolescente şi pentru milioane de fete din întreaga lume”, a declarat primarul Londrei, scrie B1.
Acesta s-a declarat dezamăgit de modul în care Donald Trump a stabilit criteriile de imigrare, fiind de părere că fiecare ţară trebuie să-şi stabilească propriile politici.
„Am fost profund îngrijorat cu privire la campania de dezbinare a lui Donald Trump. Fiecare ţară are dreptul de a-şi stabili propriile politici de imigrare, dar această interdicţie este atât discriminatorie, cât şi contra-productivă”, a declarat primarul Londrei.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

