Aproape 550 de lei vor plăti şoferii care îşi parchează maşina neregulamentar, după ce autovehicului va fi ridicat de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP).
Tariful este compus astfel:
247,09 lei, la care se adaugă TVA/ vehicul, pentru operaţiunea de ridicare;
169,80 lei, la care se adaugă TVA/ vehicul, pentru operaţiunea de transport;
43,11 lei, la care se adaugă TVA/ zi /vehicul, pentru operaţiunea de depozitare
Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate pentru ridicare.
Unul dintre clujenii prezenți la ședință a precizat că prețul este prea mare și a oferit un calcul exact. Acesta a realizat o măsurătoare medie privind costul real al unei operaţiuni de ridicare şi transport a unei maşini până la depozitul RADP, inclusiv întoarcerea în oraş. Cuantumul calculat de el se situează la 150 de lei pe operaţiune, cu 30% profit, astfel încât consideră nefondat cuantumul actual de peste 200 de lei.
Cu toată că au fost aprobate tarifele, ridicarea mașinilor va fi operată de la finele lunii februarie, după ce polițiștii locali vor derula o campanie amplă de informare prin fluturași a șoferilor.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

