Distribuie articolul

Curtea de Conturi a gasit ilegalitati la Romsilva. Institu\’ia nu a efectuat lucrări de reîmpădurire pentru 500.000 hectare de teren, conform prevederilor legale – raport Curtea de Conturi.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva nu a realizat, conform prevederilor legale, lucrări de regenerare pentru aproximativ 500.000 de hectare de teren, ne-administrate forestier, în timp ce contribuţia la Fondul pentru mediu, reprezentând 2% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase, a fost calculată şi virată la o valoare sub prevederile legale, arată Raportul Curţii de Conturi pe anul 2015.

Potrivit sursei citate, diferenţa totală ne-virată de către administratorii sau proprietarii de păduri, pentru perioada 2011-2015, este estimată la 1,697 milioane lei.

La nivelul RNP – Romsilva nu au fost efectuate lucrări de regenerare, conform prevederilor legale, pentru aproximativ 500.000 de hectare de teren (pădure) neadministrat forestier şi unde, în mare parte, vegetaţia forestieră a fost îndepărtată, notează documentul citat.

Raportul Curţii de Conturi relevă că mai multe direcţii silvice din zona de câmpie (Brăila, Dolj, Olt, Teleorman, Tulcea etc.) nu şi-au realizat programele anuale de împădurire şi nici lucrările de refacere a plantaţiilor calamitate.

Nu au fost întreprinse toate demersurile referitoare la: elaborarea şi promovarea unor acte normative pentru clarificarea aspectelor juridice referitoare la transferul, din patrimoniul unui agent economic către RNP-Romsilva, a infrastructurii construite special pentru administrarea în regim silvic a pădurilor, formată din diguri, canale de colectare şi scurgere a apelor, debarcadere, curţi şi cantoane silvice etc.; realizarea, cu prioritate, a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, în vederea prevenirii şi diminuării consecinţelor fenomenelor şi calamităţilor naturale; transferul de la Administraţia Domeniilor Statului către RNP-Romsilva a unor terenuri degradate, în suprafaţă de 8.530 hectare, în vederea ameliorării prin împădurire.

NapocaNews

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: