Distribuie articolul

Numeroși academicieni, oameni de cultură și profesori universitari l-au condus joi, 27 iulie 2017, pe ultimul drum pe Academicianul dr. ing. Horia Colan, care a trecut la cele veșnice la vârsta de 91 de ani.

Slujba de înmormântare a avut loc de la ora 10:30 în foaierul Casei Universitarilor și a fost oficiată de un sobor de preoți.

Calitatea marelui om de cultură și contribuția sa în științe, în lumea academică și în viața comunității a fost subliniată de părintele conferențiar Ioan Bizău, în mesajul de condoleanțe transmis familiei și tuturor celor care l-au iubit și l-au apreciat pe academicianul Horia Colan, la momentul petrecerii sale pe ultimul drum:

„Cei care l-ați evocat pe domnul profesor Horia Colan aproape toți ați pus accent, ați subliniat participarea sa nobilă, vrednică, luminoasă, ziditoare, la viața comunității. Ați evocat, chiar și cei care sunteți mai puțin familiarizați cu viața bisericească, ați evocat participarea lui la viața comunității creștine. Am rămas tare impresionat de lucrul acesta. Mesajele frumoase, mesajele de mare căldură, de mare înțelepciune pe care le-ați transmis și care toate împreună alcătuiesc o parte din marea lecție pe care profesorul Horia Colan a oferit-o o viață întreagă și continuă să o ofere”, a sublinat părintele conferențiar Ioan Bizău.

Domnia sa a fost primul cadru didactic al Universității Tehnice din Cluj-Napoca ales în cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală a țării. A avut o contribuție deosebită la fondarea Academiei de Științe Tehnice din România, fiind ales încă de la înființare, președintele secției de Știința și Ingineria Materialelor.

Și-a dedicat întreaga sa viață învăţământului universitar şi cercetării, fiind un profesor și model profesional pentru generații de studenți ai Almei Mater Napocensis, au transmis membrii Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Citește mai departe pe Radio Renașterea

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: