Poemul Zilei: Bluesul frunzelor toamna

Frunze albastre ne cad din păr şi obraji
Ca hoţii prin noapte se furişează străzile pe lângă case
Ah ce lumină de miere ne înjunghiază toamna iubito
Ah ce lumină stranie înjunghiază pietrele arborii casele
Sub caldarâmul străzii sub rădăcini sub cenuşă
În adânc suspină ale noastre iubite frumoasele.

Oameni zgribuliţi se ascund în neoameni
Prin oraşul pustiu cârje de lemn cârje metalice umblă fără stăpâni
E toamnă rugina paloarea ne strigă pe nume
Pe nume ne strigă întunecata Doamnă străina
Dar dragostea noastră fată cu părul de aur
E mult mai puternică decât aurul toamnei decât rugina.

Dar dragostea noastră e mult mai puternică decât moartea decât rugina
Din lună ne latră luminoase reclame
Din lună ne latră a morţilor umbră
O paloare din stele ne cade pe feţe pe mâini
Pietrele munţilor de tăcere de ecouri răsună
La stână dragostea mea se sting ultimii câini
La stâna din munţi dragostea ne aşteaptă stăpână.

Ion Cristofor