În ultimii ani Clujul a dovedit că atunci când vine vorba de festivaluri are un cuvânt de spus. Oameni din toate colțurile lumii au ocazia să petreacă timp de calitate la evenimente cu diverse tematici. Dacă până în urmă cu câțiva ani puteai să numeri festivalurile la care puteai să participi, acum cu siguranță ai de unde alege în funcție de ce se potrivește stilului tău.
În urmă cu trei ani în Cluj-Napoca s-a desfășurat prima ediție a celui mai mare festival al familiei din România, LollyBoom. În acest an festivalul se bucură de patru ediții conturate cu succes. Scopul este de a petrece timp de calitate alături de cei dragi în natură, de a retrăi cea mai frumoasă etapă copilăria. Festivalul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, deci se pliază pe interesele fiecărui participant.
În perioada 20-22 octombrie, Parcul Izvor se va transforma într-o lume de basm, cu decoruri de poveste la LollyBoom 2017 ediția București. Pentru un întreg weekend de aventură, distracție și relaxare participanții vor avea ocazia să exploateze diferite zone. Mai exact, peste 2000 de ateliere creative atât pentru copii, cât și pentru adulți, spectacole la scenă pe tot parcursul festivalului, ridicări cu balon cu aer cald, proiecții de filme, video mapping, facepainting, escaladă și multe alte activități vor creiona experiența acestei ediții.
Dacă vrei să-ți aduci aminte cum timpul zbura fără nicio grijă când erai copil, să te relaxezi în timp ce savurezi o cafea, băuturi,gustări delicioase, să dansezi și să cânți, să vizionezi o piesă de teatru sau un film, un spectacol de magie, să-ți faci poze printre decorurile festivalului, să te joci sau să întreprinzi o mulțime de alte activități, LollyBoom 2017 ediția București este locul de unde nu ai voie să lipsești.
Distracția, relaxarea, voia bună sunt la ele acasă. Accesul în cadrul festivalului este GRATUIT. Pe ritmurile muzicale ale DJ-ilor ești așteptat să-ți creionezi un weekend minunat cu multe surprize. Pentru mai multe detalii te invităm să dai like paginii de facebook. Înscrierile în cadrul atelierelor se vor face online pe site și vor fi disponibile în curând.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

