Țăranii români care s-au jertfit în timpul răscoalei de la Bobâlna au fost comemorați sâmbătă, 14 octombrie, în comuna clujeană. După mai bine de 40 de ani de la ultima slujbă oficiată la monumentul închinat acestora, preoții comunei, împreună cu credincioșii, s-au adunat pe dealul Bobâlnei în rugăciune, informează Radio Renașterea.
Slujba parastasului a fost oficiată de preoții: Marius Abrudan, parohia Bobalna, Daniel Cîmpean, parohia Suăraș, Rareș Cojan, parohia Maia și Ioan Țolca, parohia Șomcutul Mic.
În cuvântul său, părintele Rareș Cojan a subliniat că este important să menținem vie amintirea eroilor noștri și să transmitem mai departe urmașilor istoria, exact așa cum a fost ea, cât mai aproape de adevăr.
În final, părintele Marius Abrudan a mulțumit tuturor pentru efortul depus pentru a ajunge la acest loc încărcat de istorie, arătând că prin gestul lor au demonstrat că sunt o mare familie, urmași demni ai eroilor neamului românesc.
În cadrul evenimentului s-a stabilit ca anul viitor, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, monumentul de la Bobâlna să fie locul unei mari sărbători locale, încununată de slujirea Sfintei Liturghii.
Monumentul de la Bobâlna, ridicat ,,în cinstea Țăranilor Răsculați de la Bobâlna în anul 1437” marchează unul dintre cele mai semnificative acte de răscoală din Regatul Ungariei. Edificiul își propune să mențină vie amintirea țăranilor care au avut curajul să se revolte împotriva nedreptăților și opresiunilor la care erau supuși de către nobilii vremii, titrează Basilica.
Eroii nu mor niciodată!
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

