Cel mai nou sondaj realizat în România arată opţiunile politice ale românilor la un an de la alegerile parlamentare din 2016. Deşi rezultatele unui eventual scrutin anticipat ar genera tot o majoritate PSD-ALDE, există şi evoluţii spectaculoase în topul partidelor.
Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) în luna noiembrie, în cazul în care s-ar organiza alegeri parlamentare, PSD ar obţine 43% din voturi, cu 2,5% mai puţin decât în 2016. Prima modificare importantă ar fi reprezentată de o creştere a procentelor ALDE, de la 6% la 9%.
Cea mai importantă creştere ar înregistra-o însă PNL. Potrivit sondajului CURS, liberalii ar fi votaţi de 27% dintre cei cu opţiuni conturate, faţă de 20% la parlamentarele din 2016. O uşoară ascensiune ar înregistra şi PMP, de la 5% la 6%, devenind al doilea partid de opoziţie, pe fondul prăbuşirii USR. Fostul partid al lui Nicuşor Dan ar obţine, potrivit sondajului, doar 5%, faţă de aproape 9% în 2016.
UDMR ar stagna la 6%, în vreme ce alte partide şi indepedenţii ar împărţi egal cele 4 procente rămase.
Sondaj CURS, noiembrie 2017:
PSD – 43%
PNL – 27%
ALDE – 9%
UDMR – 6%
PMP – 6%
USR – 5%
Independent – 2%
Alt partid – 2%
63% dintre respondenţi au exprimat o opţiune de vot, restul de 37% nu sunt hotărâţi sau nu răspuns.Volumul eşantionului a fost de 1067 de respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Universul de eşantionare: populaţia adultă, neinstituţionalizată, în vârstă de 18 ani şi peste, la nivel naţional.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

