Luni, 4 decembrie, a început o nouă etapă de distribuire a alimentelor prin programul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
Pachetele sunt oferite de două ori pe an, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun.
Acest proiect este suplimentar celui din fonduri europene şi oferă şansa şi altor categorii de persoane, altele decât cele prevăzute în programul european, de a beneficia de ajutoare alimentare.
Categoriile de persoane care au dreptul la aceste ajutoare sunt: persoane cu venituri reduse, şomeri sau care au un anumit grad de handicap, persoane vârstnice cu pensie sub 850 de lei, şomeri cu indemnizaţii până la 700 de lei, beneficiari de ajutor social, invalizi, veterani şi văduve de război.
Conținutul unui pachet este: 2 litri ulei, 2 kg orez, 2 kg zahăr, 1 kg făină de grâu, 1 kg făină de mălai şi 2 pungi cu paste făinoase a 500 grame fiecare – paste penne şi tagliatelle.
Ajutoarele alimentare se pot ridica de la cluburile pensionarilor sau de la primăriile de cartier.
Oamenii vor primi invitaţii scrise prin poştă, pentru a se prezenta la unul dintre centrele de distribuţie arondate pentru a ridica alimentele.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

