Distribuie articolul

Omul de afaceri Ioan Bene este dat în urmărire de IPJ Cluj, după ce, miercuri, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la închisoare cu executare în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu şi trebuia să fie depus la Penitenciarul Gherla.

„La data de 31.01.2018, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Cluj. Pe numele a doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca, respectiv comuna Iclod, judeţul Cluj, au fost emise mandate de executare a unor pedepse de 6 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, tentativă de complicitate la infracţiunea de spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv 3 ani închisoare pentru dare de mită. Poliţiştii efectuează cercetări privind un al treilea bărbat care a fost dat în urmărire. Cei doi bărbaţi au fost introduşi în Penitenciarul de Maxima Siguranţă Gherla’, informează IPJ Cluj.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că persoana dată în urmărire este Ioan Bene şi că ceilalţi doi condamnaţi, Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Păgăcean, au fost duşi la Penitenciarul Gherla.

Aceleaşi surse spun că, în cazul în care nu va fi găsit, Ioan Bene va fi dat în urmărire internaţională,existând suspiciuni că ar fi plecat din ţară.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat miercuri, printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj, la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tentativă la spălare de bani.

Potrivit Biroului de presă al Curţii de Apel Cluj, sentinţa este definitivă.

„A fost schimbată încadrarea unei fapte, din complicitate la spălare de bani în tentativă de spălare de bani. Tribunalul Cluj îl condamnase la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani, iar Curtea de Apel l-a condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi”, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Pe 12 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.

Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 2014 şi apoi arestat pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit la acea vreme se arăta că, în calitate de preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu ‘a pretins de la Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”.

Ioan Bene a fost condamnat, miercuri, tot la 6 ani şi 4 luni închisoare, iar Vasile Pogăcean a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru dare de mită.

Într-un alt dosar, pe 5 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat şi de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: