Distribuie articolul

Ambasada Rusiei la București a transmis presei o reacție tăioasă la decizia MAE de a expulza un diplomat rus. ”Cred că este foarte probabil că decizia luată este manifestarea nebuniei politice colective, mai ales că nu există altă explicaţie plauzibilă.”, transmite ambasadorul rus.

Consiliul European „este de acord cu evaluarea Guvernului Regatului Unit potrivit căreia este foarte probabil ca Federaţia Rusă să fie responsabilă de atac şi cu faptul că nu există altă explicaţie plauzibilă”.

„Precizăm că, în solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii, conform dispoziţiilor Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, MAE a notificat Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non-grata şi că este obligat să părăsească teritoriul României”, subliniază MAE.

Moscova a negat că ar avea vreo implicare în otrăvirea, la data de 4 martie, a fostului dublu spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în primul atac cunoscut cu un agent neurotoxic în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: