Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a finalizat, înainte de termen, închiderea a trei rampe neconforme de deşeuri.
„CJ Cluj a finalizat închiderea rampelor neconforme de deşeuri de la Turda şi Gherla înainte de termen. Aceasta trebuiau închise în luna iunie, dar lucrările s-au finalizat în aprilie. De asemenea, săptămâna trecută am închis şi rampa de Huedin, care avea termen de finalizare în luna iulie. În ceea ce priveşte rampele de la Dej şi Câmpia Turzii, acestea vor fi închise anul viitor. Rampa de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât, unde au fost probleme legate de o alunecare de teren şi de o scurgere de levigat, va fi închisă până la sfârşitul acestui an. Dacă nu ar fi fost aceste probleme, şi rampa de la Cluj-Napoca era deja închisă. De un an, de când am început procedurile de închidere a rampelor neconforme, autorităţile au găsit soluţii de depozitare a deşeurilor pe alte rampe”, a spus Alin Tişe.
El a mai spus că, în ceea ce priveşte poluarea cu levigat de la Pata Rât, în perioada următoare va fi pusă în funcţiune staţia de osmoză inversă, pentru tratarea levigatului.
„Toate soluţiile privind situaţia de la Pata Rât au fost validate de experţi. Vom realiza şi un zid de sprijin pentru ca alunecările de teren de la rampa de la Pata Rât, dacă vor mai apărea, să nu afecteze centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele-Apahida”, a menţionat preşedintele CJ Cluj.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

