Distribuie articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, duminică, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (IOCN) şi a fost interesat mai ales de modul de îngrijire a pacienţilor şi de cercetarea din cadrul unităţii medicale.

Vizita preşedintelui la Institutul Oncologic a durat aproximativ 35 de minute şi acesta n-a dorit să facă declaraţii presei.

Directorul medical al IOCN, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că preşedintele a vizitat mai multe secţii.

„A vizitat secţii clinice şi neclinice, în zona de medicină nucleară, imagistică, anatomie patologică, cercetare şi chirurgie. A fost limitat de timpul domniei sale. L-a interesat în primul rând îngrijirea pacienţilor, atât din punct de vedere al calităţii, cât şi al numărului de pacienţi, infrastructura şi resursa umană care deserveşte institutul. Preşedintele a fost foarte impresionat de ceea ce a văzut, era bine informat despre institut. (…) A fost foarte, foarte impresionat de partea de cercetare, domnia sa fiind fizician înţelege foarte bine multe dintre procesele care se petrec acolo”, a spus Patriciu Achimaş-Cadariu.

Anterior vizitei la IOCN, Klaus Iohannis a fost prezent la deschiderea celei de a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, care se desfăşoară la Cluj-Napoca.

La IOCN, preşedintele Klaus Iohannis a fost însoţit de primarul Emil Boc, iar la intrarea şi la ieşirea din unitatea medical a fost aşteptat de un grup de circa 20 de persoane care au scandat „Clujul vă susţine” şi „Uniţi salvăm toată România”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: